Femeia care s-a dat drept psiholog timp de 20 de ani a fost căsătorită cu fostul șef al IPJ Dâmbovița! „Au apărut suspiciuni, am demarat anchetă internă, dar și-a dat demisia”
Autoritățile au descoperit recent faptul că o femeie profesa de 20 de ani drept psiholog în baza unei diplome false. Suspecta, în vârstă de 46 de ani, este acuzată că a profesat timp de 20 de ani drept psiholog fără să aibă pregătirea necesară, deci fără să aibă o diplomă adevărată de licență. Aceasta a lucrat Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, unde făcea parte și din comisia de expertiză medicală și a consultat mii de pacienți cu probleme psihice grave.
În momentul în care s-a angajat, aceasta era căsătorită cu un polițist, care ulterior a devenit șeful Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița.
Sorinela Paraschiv, din Târgoviște, a fost dusă de polițiști la audieri în București, la Parchetul General. Aceasta a fost reținută pentru 24 de ore în urma audierilor în timpul cărora și-a recunoscut fapta, notează stirileprotv.ro.
Sorinela Paraschiv a fost căsătorită cu un polițist în timp ce profesa cu acte false!
Femeia a devenit angajata Spitalul Municipal din Târgoviște în 1999, la vârsta de 24 de ani. Se pare că ar fi urmat timp de doi ani cursurile unei facultăți private, însă ar fi fost exmatriculată. Totuși, la dosarul de angajare, a depus o diplomă de licență, care, deisgur, era falsificată, potrivit autorităților. Diploma falsă atesta faptul că ar fi absolvit o Facultate de Psihologie și Sociologie în Capitală.
Sorinela Paraschiv a fost căsătorită, în perioada în care profesa în baza unei diplome false, cu un polițist, Sorin Păun, care a fost pentru o perioadă șef al IPJ Dâmbovița. Este vorba de cel despre care se zice că a impus o parolă de acces la mitingul fostului lider PSD Liviu Dragnea ținut în Târgoviște, în 2019. În prezent, cei doi sunt divorțați.
Sorinela Paraschiv a profesat ca psiholog în cadrul Spitalului Județean din Târgoviște, în cadrul secției de psihiatrie, iar în urma unor dispute cu niște colegi au început verificările referitoare la studiile sale. Însă, în loc să prezinte documentele în original, „psiholoaga falsă” și-a dat demisia.
„Psiholoaga falsă” a evaluat zeci de pacienți din punct de vedere psihiatric, deși nu avea nicio pregătire
În anul 2021, Spitalul Municipal a fost anexat Spitalului Județean din Târgoviște.
„Era o angajată bună, din punctul nostru de vedere, care își îndeplinea sarcinile de serviciu conform fișei postului. Au apărut suspiciuni, motiv pentru care am demarat anchetă internă, dar respectiva nu a dorit să răspundă cercetării și și-a prezentat în acel moment demisia, iar noi am înaintat cazul spre cercetare Colegiului Național al Psihologilor”, a declarat Claudiu Dumitrescu, manager SJU Târgoviște.
Se pare că aceasta și-a falsificat până și atestatul de liberă practică, document care a ajutat-o să facă parte din comisiile de expertiză medico-legală psihiatrică ale spitalului. Astfel, Sorinela Paraschiv a ar fi evaluat, printre altele, gradul de discernământ al pacienților cu probleme psihice grave internați în spital, fiind cea care punea diagnosticul final, ciar dacă n uavea absolut nicio pregătire!
Sorinela Parachis este acuzată de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii, precum și de cauzarea unui prejudiu imens – 367.000 de lei, sumă care prezintă salariile pe care le-a obținut de-a lungul anilor.