Femeia care și-a aruncat copilul din taxi a mai încercat de două ori să-i facă rău. Ieri poliția a intervenit după ce i-a dat copilului să bea alcool

Publicat: 11 10. 2012, 16:25
Actualizat: 11 10. 2012, 22:25

Femeia acuzată că și-a aruncat, joi, fetița dintr-un taxi, și-a mai aruncat copilul de alte două ori, în timp ce miercuri, în timp ce aceasta se afla la Băile Felix, a fost nevoie de intevenția poliției după ce i-a dat micuței să bea alcool, informează surse din Poliție.

Potrivit anchetatorilor, femeia are 40 de ani și este fostă grefieră la Curtea de Apel Oradea.

Aceasta s-a aflat miercuri la Băile Felix, unde poliția a intervenit ca urmare a unei sesizări potrivit căreia aceasta îi dă să bea alcool copilului ei.

În cursul zilei de joi, ea s-a urcat împreună cu fetița în tren și a venit la București. Apoi a luat un taxi din fața gării, iar pe Podul Grant a deschis portiera și a aruncat fetița din mașină.

Conform surselor citate, aceasta figurează în baza de date a autorităților cu alte două situații în care și-a aruncat copilul. Spre norocul ei, fetița a scăpat, de fiecare dată, teafără.

Femeia care și-a aruncat copilul, joi, dintr-un taxi cu care se deplasa pe podul Grant din Capitală prezintă tulburări de comportament, este din Oradea, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

Potrivit surselor citate, copilul – o fetiță în vârstă de un an și jumătate – are escoriații faciale și traumatism cranio-cerebral minor, fiind transportată la Spitalul „Marie Curie”.

Mama ar putea fi dusă la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, pentru investigații, spun aceleași surse.

Coordonatorul SMURD București, dr. Bogdan Oprița, a declarat că, în momentul sosirii medicilor la fața locului, femeia a luat fetița în brațe, refuzând să o dea echipajului de intervenție. În cele din urmă, copilul a fost preluat de un echipaj al Ambulanței București-Ilfov și transportat la spital.

Femeia le-ar fi spus polițiștilor că portiera taxiului s-a deschis accidental, în timp ce șoferul mașinii susține că femeia a deschis ușa și a aruncat copilul, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliție.

Cazul este anchetat de procurori de la Parchetul Capitalei, împreună cu polițiștii judiciariști.