Femeia care și-a înjunghiat în piept fiica de șapte ani, arestată pentru tentativă de omor calificat

Publicat: 16 07. 2013, 21:05
Actualizat: 05 02. 2016, 16:40

Femeia din Bacău care și-a înjunghiat în piept fiica de șapte ani a fost arestată preventiv, marți, pentru tentativă de omor calificat, după ce, într-o primă fază, mama copilei fusese internată la Secția de Psihiatrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, procurorii au mers în instanță cu propunerea de arestare preventivă pe motiv că femeia reprezintă un real pericol social, în condițiile în care și-a înjunghiat în piept, în zona inimii, fetița de șapte ani, cu intenția de a o ucide.

De altfel, după ce și-a rănit grav fiica, băcăuanca a încercat să se sinucidă cu același cuțit de bucătărie.

„Procurorul de caz a mers cu propunerea de arestare preventivă întrucât starea de pericol în cazul femeii persistă. Nu putem risca să o lăsăm în libertate, mai ales că nu s-a stabilit dacă avea sau nu discernământ atunci când și-a înjunghiat fiica. În declarațiile date până acum, femeia nu a avut un motiv întemeiat pentru care a recurs la gestul extrem, spunând doar că a încercat să scape de greutăți”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, Felix Bănilă.

Reținută inițial pentru 24 de ore, femeia a fost prezentată în fața instanței de judecată, cu propunerea de arestare preventivă. Magistrații Tribunalului Bacău au admis cererea procurorilor și au emis mandat de arestare preventivă pe numele băcăuancei pentru 29 de zile, sub acuzația de tentativă de omor calificat.

Fetița de șapte ani, din localitatea băcăuană Parincea, a ajuns în stare gravă la spital, în șoc emoțional și cu sângerare puternică în piept, după ce a fost înjunghiată de către mama ei cu un cuțit în zona inimii.

Martoră la incident, bunica fetiței a sunat la numărul de urgență 112 și a solicitat intervenția unei ambulanțe, copila fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

Și mama copilei a fost transportată la spitalul din Bacău, fiind internată la Secția Psihiatrie, cu diagnosticul de tulburare psihică severă. Potrivit medicilor băcăuani, femeia este la prima internare la secția de psihiatrie, chiar dacă familia susține că a mai avut excese de furie în ultima perioadă.