Prima pagină » Știri » Femeia cu ARSURI GRAVE transferată la Timișoara a fost OPERATĂ de două ori. Medic: Este în STARE GRAVĂ

Femeia cu ARSURI GRAVE transferată la Timișoara a fost OPERATĂ de două ori. Medic: Este în STARE GRAVĂ

Femeia de 68 de ani care a suferit ARSURI GRAVE în urma unui accident petrecut în județul Argeș a fost OPERATĂ de două ori. Vezi ce spun MEDICII despre starea pacientei

Pacienta cu arsuri grave a fost transportată, duminică, de la Spitalul de Urgență Pitești la Spitalul Județean Timișoara, cu un elicopter SMURD. Femeia în vârstă de 68 de ani a fost internată pe Secția de Chirurgie Plastică, iar imediat a fost supusă unei intervenții chirurgicale, cu scopul de a fi înlăturat țesutul de piele afectat.

Taskov Panche, medic în cadrul Secției de Chirurgie Plastică a Spitalului Județean Timișoara, a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că pacienta se află în stare critică, dar stabilă. Luni dimineața, femeia a fost supusă celei de-a doua intervenții chirurgicale.

„Pacienta este în stare critică, este stabilă. A fost operată în urmă cu aproximativ 12 ore. În prima etapă s-au excizat cam 15% din leziunile de arsură la nivelul coapsei stângi și toracelui. Astăzi s-a reintervenit în vederea completării exciziei pentru coapsa stângă și a țesutului necrotic și s-a aplicat un tratament de vaccum. Urmează în zilele următoare să reintervenim, să completăm excizia la nivelul coapsei drepte și dacă starea pacientei pe viitor va permite, să acoperim defectele cu grefe de piele. Pacienta este conștientă în continuare”, a afirmat medicul Taskov Panche.

De asemenea, medicul din cadrul Spitalului Județean Timișoara a declarat că pacienta are arsuri pe aproximativ 35% din suprafața corpului, dintre care 20% sunt de gradul trei, iar restul de gradul 2B. Femeia este internată singură într-un salon al Compartimentului de Arși din cadrul Secției de Chirurgie Plastică.

Cu bani de la Consiliul Județean Timiș, la sfârșitul anului 2016, în cadrul Spitalului Județean Timișoara au fost finalizate lucrările la trei din cele cinci saloane ale noii Clinici de Mari Arși. Însă saloanele nu pot fi folosite, pentru că Ministerul Sănătății nu a dotat unitatea medicală cu aparatura necesară.

Femeia cu arsuri grave transferată la Timișoara, operată de două ori

O femeie în vârstă de 68 de ani, care a suferit un accident casnic, sâmbătă, în comuna Țițești, din județul Argeș, a fost transportată la Spitalul de Urgență Pitești cu arsuri grave pe picioare, abdomen și torace. Medicii au încercat transferul la București, dar nu au fost găsite locuri. În final, s-a găsit un loc la Spitalul Județean Timișoara, unde pacienta a fost transportată cu elicopterul SMURD în cursul zilei de duminică.

Surse medicale au declarat, duminică, corespondentului Mediafax, că femeia de 68 de ani, din Țitești, județul Argeș, pentru care s-a căutat un loc la un spital de arși din București și nu s-a găsit, este fostă asistentă medicală, în prezent pensionară.

Reacția Ministerului Sănătății

„Am fost informată în cursul zilei ( n.r. duminică), de cei de la Comitetul Operațional pentru Situații de Urgență. Ei au posibilitatea de a găsi locuri. Nu s-a pus problema unui refuz, ci al căutării unui loc, având în vedere patologia. A fost nevoie ca pacienta să fie stabilizată. S-a luat decizia transferului în Timișoara, unde poate fi tratată”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, la Antena 3.

Ministrul recunoaște că în Capitală nu mai sunt paturi pentru astfel de pacienți.

„În București nu mai sunt locuri, dacă apar alte cazuri se pune problema transferului în străinătate”, a afirmat ministrul.

Ministrul spune că și în Timișoara lipsesc dotările pentru mari arși.

„Secția poate trata pacienții arși, are nevoie de dotări pentru a trata mari arși, Din păcate achiziția de aparatură a început să fie făcută doar anul acesta. În 4-8 săptămâni o să fie livrate aparatele”, a mai spus Pintea, la Antena 3.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
„Macron l-a trădat pe Merz și știe că va trebui să plătească”. Cum s-au inversat rolurile Franței și Germaniei în Uniunea Europeană
Cancan.ro
Marele absent de la înmormântare! Puțini se așteptau ca el să lipsească. În cea mai grea zi din viața ei, Mihaela Rădulescu a mai primit o lovitură dură de la viață
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cum și-a salvat Pământul apa de la distrugere totală în urmă cu 4,6 miliarde de ani