Femeie atacată de un pitbull pe o stradă din Alba Iulia. Patrupedul său, un bichon, a fost ucis. Câinele agresiv a fost prins
Polițiștii din Alba Iulia au reușit să prindă câinele care a mușcat o tânără în vârstă de 29 de ani, în timp ce aceasta încerca să-și apere cățelul cu care ieșise la plimbare.
Potrivit IPJ Alba, a fost identificat și proprietarul câinelui agresiv, un bărbat de 35 de ani, din Alba Iulia, care s-a prezentat, sâmbătă, la poliție și a anunțat că și-a pierdut câinele.
„Câinele este din rasa Pitbull și era deținut cu documente legale și înregistrat la poliție. Din păcate, între timp, câinele a mai atacat un cățel care era pe stradă cu stăpânul său. Cățelul a fost rănit. Proprietarul lui urmează să se prezinte la poliție pentru a depune plângere”, a declarat Luminița Prodan, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.
Polițiștii continuă cercetările pentru neluarea de către proprietar a măsurilor de prevenire a atacului canin.
Știrea inițială
O tânără din Alba Iulia a fost atacată de un pitbull, în timp ce încerca să-și apere cățelul cu care ieșise la plimbare. Femeia a ajuns la spital, cu răni grave, iar cățelul ei a fost omorât. Poliția a deschis un dosar penal în acest caz.
O tânără din Alba Iulia a fost atacată și rănită grav de un pitbull, în timp ce se afla cu cățelul la plimbare.
Incidentul s-a produs joi seara, iar soțul tinerei povestește, într-o postare pe Facebook, că pitbull-ul, care avea zgardă și care probabil a scăpat de sub supravegherea stăpânului, a apărut brusc lângă soția sa, care se afla la plimbare cu câinele lor, în apropierea blocului și s-a repezit la acesta, mușcându-l.
Tânăra a încercat să-și apere cățelul și l-a luat în brațe, moment în care câinele agresiv a sărit la ea și a mușcat-o de mână, picior și cap.
Mai multe persoane care au fost martore la incident au sunat la poliție.
„La incident a ajuns primul un echipaj de poliție. O doamnă cu un câine mic a fost atacată de un câine de talie medie, agresiv, care a mușcat câinele doanmei, pe care l-a și omorât și i-a sărit doamnei la umăr și picior. Jandarmii au încercat să prindă câinele, dar au fost și ei atacați, iar ulterior câinele a fugit”, a declarat, corespondentului Mediafax, Adela Toma, purtătorul de cuvânt al IJJ Alba.
Aceasta a mai spus că deocamdată nu a fost identificat stăpânul câinelui agresiv, iar animalul a fost căutat până în jurul orei 23.00, dar nu a fost găsit.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Alba, Luminița Prodan, a fost deschis un dosar penal în acest caz.