Prima pagină » Știri » Femeie cercetată pentru pruncucidere după ce și-a pus bebelușul într-o pungă și l-a abandonat în pivniță

Femeie cercetată pentru pruncucidere după ce și-a pus bebelușul într-o pungă și l-a abandonat în pivniță

O femeie în vârstă de 38 de ani din comuna covăsneană Arcuș este cercetată de polițiști pentru pruncucidere după ce a născut acasă, singură, un băiețel pe care l-a pus apoi într-o pungă și l-a abandonat în pivnița casei, transmite corespondentul MEDIAFAX

O femeie în vârstă de 38 de ani din comuna covăsneană Arcuș este cercetată de polițiști pentru pruncucidere după ce a născut acasă, singură, un băiețel pe care l-a pus apoi într-o pungă și l-a abandonat în pivnița casei, transmite corespondentul MEDIAFAX

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de purtătorul de cuvânt al Poliției Covasna, Buzsi Andrea, Poliția municipiului Sfântu Gheorghe a fost sesizată telefonic de către un medic ginecolog de la Spitalul Județean, care i-a informat pe polițiști că în unitatea medicală a fost internată, în urmă cu trei zile, o femeie care a născut recent, dar care neagă acest lucru.

În fața polițiștilor, femeia, din comuna Arcuș, a recunoscut că a născut acasă, în urmă cu o săptămână. Ea le-a spus anchetatorilor că a născut singură, un băiețel pe care l-a pus într-o pungă.

Polițiștii care au mers la locuința femeii au găsit punga cu băiețelul mort, în pivnița locuinței.

Cadavrul bebelușului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Covasna, iar în urma necropsiei s-a stabilit că băiețelul s-a născut la termen și era în viață.

Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale al Poliției Județene Covasna o cercetează pe femeie pentru pruncucidere.

 

Citește și