O femeie în vârstă de 61 de ani din Lugoj a fost găsită moartă, miercuri, pe malul Lacului Slăviei. Aceasta a fost căutată trei zile de salvamontiștii și jandarmii montani în Munți Retezat.
Din primele informații, femeia plecase duminică pe un traseu dificil. Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara susține, prin intermediul unui comunicat, că ea pornise din Râușor, iar ruta mai cuprindea vârful Bucura – lacul Zănoaga – Gura Apelor.
Din păcate, femeia nu a mai ajuns în locul unde trebuie să se vadă cu soțul ei. De fapt, bărbatul a și fost cel care a alertat autoritățile după ce a văzut că partenera lui de viață nu a mai ajuns la punctul de întâlnire.
“Peste 20 de jandarmi montani au participat, alături de salvamontişti, la acţiunea de căutare a unei femei pe parcursul celor trei zile. În toată această perioadă jandarmii montani şi salvamontiştii au acţionat într-un mediu dificil, cu temperaturi scăzute, vânt puternic şi vizibilitate redusă. Jandarmii montani vor rămâne în zona în care persoana a fost găsită până la efectuarea cercetării la faţa locului de către organele abilitate”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Hunedoara.
Pentru a evita astfel de tragedii, jandarmii montani le recomandă turiștilor care se aventurează pe trasee să țină cont de faptul că vremea este schimbătoare și să se echipeze corespunzător. În plus, li se recomandă să opteze pentru un traseua cărui dificultate să corespundă pregătirii avute şi să nu plece singuri pe trasee montane.