Prima pagină » Știri » Femeie din Suceava, condamnată la 5 ani de închisoare pentru că și-a bătut iubitul

Femeie din Suceava, condamnată la 5 ani de închisoare pentru că și-a bătut iubitul

Femeie din Suceava, condamnată la 5 ani de închisoare pentru că și-a bătut iubitul

O femeie din Suceava a fost condamnată la 5 ani de închisoare după ce aproape și-a omorât iubitul din bătaie.

Femeia în vârstă de 50 de ani și-a luat iubitul la bătaie într-un bar, apoi a continuat să-l lovească pe stradă și acasă.

Individa din comuna Dărmănești este acuzată de comiterea infracțiunii de violență în familie raportată la tentativa de omor, primind o pedeapsă de 5 ani de închisoare.

Totuși, sentința nu este încă definitivă, iar ea poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava. Bătăușa a primit vestea din închisoare, unde se află din luna iulie, atunci când a avut loc incidentul.

Potrivit anchetei, pe data de 19 iulie, femeia și iubitul ei au fost împreună la mai multe baruri din localitate, unde au consumat alcool, s-au jignit reciproc și s-au certat.

În ultimul local pe care l-au vizitat, tensiunea dintre cei doi s-a instaurat și mai mult, iar femeia l-a lovit pe bărbat de două ori cu palma peste cap.

După acest moment, bărbatul a ieșit din bar, fiind urmat la scurt timp de iubita lui.

Femeia i-ar fi transmis victimei să nu declare nimic din cele întâmplate

Au plecat amândoi spre casă și, în timp ce se îndreptau spre domiciliu, ea l-ar fi lovit în zona capului din spate, cel mai probabil cu o lopată.

Când au ajuns acasă, deși bărbatul era rănit și plin de sânge, ea a continuat să-și lovească iubitul cu un picior din lemn al unui scaun.

Iubita victimei și-a dat seama la un moment dat că bărbatul era în stare gravă și pentru că nu a putut să-i oprească sângerarea, a sunat la ambulanță.

Din cercetări rezultă că cei doi s-au înțeles înainte ca bărbatul să fie preluat de ambulanță să nu declare nimic din cele întâmplate, pentru a nu avea probleme cu poliția.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?