O femeie însărcinată, în vârstă de 37 de ani, din comuna vasluiană Solești a fost reținută de procurori sub acuzația de omor, după ce și-ar fi înjunghiat mortal concubinul în inimă, de față fiind și copilul lor de trei ani, care a fost preluat de Direcția pentru Protecția Copilului Vaslui.
Potrivit cercetărilor desfășurate de procurori, fapta a avut loc în curtea locuinței, în timp ce bărbatul de 40 de ani și femeia pregăteau o friptură.
De fapt, bărbatul a provocat scandalul, acuzându-și concubina de infidelitate și împingând-o peste un pat din curtea locuinței. În cădere, femeia s-a lovit cu spatele de marginea patului, ceea ce a determinat-o, susțin anchetatorii, s-a ia un cuțit de bucătărie și să-l înjunghie pe concubin în piept.
„Bărbatul a murit în foarte scurt timp, cel mai probabil fiind înjunghiat în inimă. La întreaga scenă a asistat și copilul în vârstă de trei ani al celor doi concubini, băiatul fiind preluat de reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului Vaslui. Femeia, care a afirmat că este însărcinată, a fost reținută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată judecătorilor Tribunalului Vaslui cu propunerea de arestare preventivă sub acuzația de omor”, a declarat, duminică, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Alice Ruja.
Femeia are un copil cu bărbatul ucis, dar și alți cinci copii dintr-o relație anterioară, toți minorii aflându-se în grija Direcției pentru Protecția Copilului Vaslui.