Prima pagină » Știri » Femeie reținută după ce ar fi provocat explozia din blocul din Florești. A deșurubat un racord la gaz, apoi a lansat o candelă aprinsă și a plecat de acasă

Femeie reținută după ce ar fi provocat explozia din blocul din Florești. A deșurubat un racord la gaz, apoi a lansat o candelă aprinsă și a plecat de acasă

Femeie reținută după ce ar fi provocat explozia din blocul din Florești. A deșurubat un racord la gaz, apoi a lansat o candelă aprinsă și a plecat de acasă
Proprietara apartamentului dintr-un bloc din localitatea clujeană Florești unde s-a produs o explozie a fost reținută pentru distrugere, anchetatorii suspectând-o că a deșurubat un racord de gaz și a lăsat o candelă aprinsă în locuința din care apoi a plecat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Proprietara apartamentului dintr-un bloc din localitatea clujeană Florești unde s-a produs o explozie a fost reținută pentru distrugere, anchetatorii suspectând-o că a deșurubat un racord de gaz și a lăsat o candelă aprinsă în locuința din care apoi a plecat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Poliția Județeană Cluj, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Cluj, Biroul de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei, au făcut verificări în urma exploziei produse, în noaptea de luni spre marți, la un bloc de locuințe de pe strada Gheorghe Doja din localitatea Florești.

Astfel, anchetatorii au stabilit că locatara apartamentului unde s-a produs explozia, o femeie de 62 de ani, a părăsit imobilul luni seară, la ora 21.00, lăsând o candelă aprinsă într-una din încăperile locuinței.

În jurul orei 01.40, când s-a produs explozia, nicio persoană nu se afla în locuință, dar în urma deflagrației au fost avariate 16 apartamente și șase autoturisme, valoarea prejudiciului fiind în curs de stabilire.

Conform verificărilor făcute de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj s-a stabilit că sursa probabilă de producere a incendiului a fost o candelă care a aprins gazul metan acumulat.

Femeia este suspectată că a deșurubat racordul flexibil de gaz situat în spatele aragazului, lăsând robinetul de la conducta de gaz deschis, mai menționează sursa citată.

Ca urmare, femeia este cercetată penal pentru distrugere, ea fiind reținută pe bază de ordonanță pentru 24 de ore și urmând a fi prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă.

Explozia a avut loc într-un imobil de pe strada Gheorghe Doja din localitatea Florești, în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 02.00, într-un apartament situat la parter. Potrivit reprezentanților ISU Cluj, explozia a fot urmată de un incendiu de mică amploare.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, Andrei Biriș, declara că două apartamente au fost distruse, pereții acestora fiind dislocați, iar alte 14 locuințe au suferit pagube mai mici, respectiv geamuri sparte, uși rupte, pereți crăpați și mobilier distrus.

El preciza că în blocul afectat de explozie – un imobil cu parter, trei etaje și mansardă – locuiesc peste 60 de familii.

Citește și