Femeie tâlhărită în centrul Timișoarei, vizavi de sediul Poliției. Atacatorii, prinși după câteva ore
Potrivit polițiștilor, în noaptea de vineri spre sâmbătă o femeie din Timișoara a fost atacată vizavi de sediul Poliției Județene aflat în centrul orașului, de patru tineri care i-au smuls poșeta în care avea bani și documente. Un trecător a sunat la 112, aunțând că atacatorii au urcat într-un autoturism Ford de culoare galbenă.
Câteva ore mai târziu, polițiștii care se aflau la o razie în municipiu, pe o stradă din sudul orașului, și care aflaseră despre incident au observat în trafic mașina suspectă și au oprit-o. În portbagaj au găsit geanta femeii, iar în mașină, lângă scaunul șoferului, au fost descoperite mai multe folii din aliminiu în care se afla o substanță susceptibilă a fi droguri.
Cei patru tineri, care sunt din localitatea Ofsenița, județul Timiș, au fost încătușați și duși la sediul Poliției pentru audieri.