Fenechiu: E importantă convocarea CSAT în cazul privatizării CFR Marfă după declarațiile lui Băsescu
Gheorghe Amza, președintele comisiei de bacalaureat la centrul de examen nr. 37 din cadrul Liceului Tehnologic „Ion Bănescu” din Mangalia, este cercetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție Constanța pentru luare de mită și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații care nu sunt destinate publicității, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Procurorii au dispus reținerea lui Gheorghe Amza și cer Tribunalului Constanța arestarea lui preventivă pentru 29 de zile.
Potrivit procurorilor, în cursul lunii iulie, Gheorghe Amza, în calitate de președinte al comisiei de bacalaureat de la Liceul „Ion Bănescu” din Mangalia, a primit mită, prin intermediar, de la mai mulți elevi care au susținut examenul în prima sesiune, 3.000 de euro și i s-a achitat contravaloarea cazării într-un hotel din stațiunea Saturn, în cuantum de 1.863 de lei, precum și serviciile de masă.
Amza a primit banii pentru a le permite elevilor să promoveze fraudulos proba scrisă la chimie din cadrul examenului de bacalaureat.
„Ca urmare, la data de 5 iulie 2013, inculpatul Amza Gheorghe, împreună cu alte persoane, a pus la dispoziția elevilor rezolvările subiectelor la proba de chimie, în condițiile în care acestea aveau caracter confidențial”, a precizat DNA.
Procurorii au menționat că în această cauză se fac acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Ancheta în cazul suspiciunilor de fraudă la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” din Mangalia a fost declinat, în iulie, de la Parchetul Tribunalului Constanța la DNA Constanța, întrucât în această cauză este cercetat și președintele comisiei de examinare.
În acest dosar sunt cercetați 23 de elevi și patru cadre didactice de la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” din Mangalia, pentru luare și dare de mită, după ce elevii ar fi primit fotocopii cu subiectele rezolvate la examenul de bacalaureat, potrivit unor surse judiciare.
La ultima probă scrisă a examenului de bacalaureat, în sălile de examen de la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” din Mangalia au fost găsite pe băncile a doi candidați subiecte rezolvate și fotocopiate. În urma anchetei s-a stabilit că nu doar cei doi absolvenți de liceu au primit rezolvarea subiectelor de examen, ci toată clasa, în total 23 de elevi.
Surse din rândul anchetatorilor spuneau că există imagini de pe camerele de supraveghere în care se vede că un membru al comisie de examen ar fi împărțit elevilor subiectele rezolvate.
La Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” au susținut probele de la bacalaureat și absolvenții Liceului Teoretic din Negru Vodă.
Fenechiu a afirmat, într-o conferință de presă susținută la Iași, că președintele Traian Băsescu a ieșit cu afirmații periculoase în cazul privatizării CFR Marfă și că, astfel, șeful statului a blocat accesul companiei câștigătoare la credite bancare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Nicio bancă nu mai dă bani GFR-ului, după ce a ieșit omul numărul unu al țării cu astfel de declarații. Practic, a blocat companiei accesul la credite. CSAT ar trebui să decidă dacă e bine sau rău. Din punctul nostru de vedere, toate documentele sunt în regulă, iar noi nu știm dacă acționarul unei companii are probleme cu DIICOT sau cu DNA. Nici nu avem de unde ști dacă băncile îi dau sau nu credit”, a spus Fenechiu.
Fostul ministru al Transporturilor a afirmat că băncile sunt foarte reticente în privința unor afaceri care prezintă riscuri.
„Președintele nu este obligat să convoace CSAT, dar ar trebui să o facă. Este necesar un răspuns oficial. E posibil ca Traian Băsescu să fi avut niște informații. Trebuie să și le asume, acestea nu pot fi expuse într-o declarație de presă”, a declarat Relu Fenechiu.
El a precizat că CSAT ar trebuie să dea o hotărâre în care să spună dacă aprobă sau nu forma contractului de privatizare.
„Poate nu avem noi toate informațiile de care dispune președintele. CSAT e format din reprezentanți care se ocupă cu securitatea națională. Această privatizare nu poate merge înainte, cât timp Traian Băsescu a spus că nu e bine. Convocarea CSAT se poate face și într-o oră, nu asta e problema. Este importantă convocarea de urgență a CSAT. Dacă nu era intervenția lui Traian Băsescu nu mai cerea nimeni nimic, nu mai era nevoie de ședința Consiliului”, a afirmat Fenechiu.
El a mai spus că reprezentanții FMI, care se află în aceste zile în România, se uită atent la această privatizare.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că firma care a câștigat licitația pentru a cumpăra CFR Marfă nu are banii necesari pentru a plăti suma convenită și caută bani „pe la bănci”, el întrebând de unde va mai avea compania bani de investiții pentru modernizarea CFR Marfă.
Șeful statului a precizat că privatizarea cu investitor strategic a CFR Marfă a fost stabilită în CSAT.
„Dacă în momentul de față investitorul împrumută bani ca să poată plăti compania și nu îi găsește – în momentul de față nu sunt prea multe bănci dispuse să finanțeze – de unde o să găsească bani pentru modernizarea companiei? Are nevoie de locomotive moderne, de vagoane modernizate, de depouri modernizate, de multe altele”, a arătat Traian Băsescu.
El a arătat că Grupul Feroviar Român – GFR, câștigătorul licitației pentru CFR Marfă, are propriile credite și trebuie să împrumute „circa 200 de milioane să plătească noua companie”, nefiind prea multe bănci dispuse să finanțeze această sumă.
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu, a declarat că Guvernul așteaptă o decizie în prima ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării legat de CFR Marfă.