Fenomenul care prevestește o TOAMNĂ LUNGĂ. Pomii au înflorit A DOUA OARĂ în județul Gorj
În localitatea Pojogeni, din județul Gorj, printre merii care au fructele coapte, gata de cules, sunt și pomi care, la jumătatea lunii septembrie, au înflorit, scrie Mediafax.
Localnicii au fost uimiți când au văzut că vișinii au început să înflorească.
„Nu s-a mai întâmplat așa ceva, în perioada aceasta. Este semn că va fi o toamnă lungă, așa se spunea din bătrâni. Eu am 49 de ani, dar așa ceva nu am mai văzut. Este ciudat, când toată lumea culege via să vezi pomii înfloriți”, a declarat un localnic.
Specialiștii susțin că fenomenul are loc din cauza schimbărilor climatice.
La Bălănești, și prunii au înflorit.
„La pomii fructiferi, la vișini și la pruni, am găsit și la noi, la Târgu-Jiu, la Bălănești, această situație. Este această situație, în primul rând, din cauza lipsei de producție din anul în curs, acolo unde nu a fost producție, cu toate că eu am văzut și acolo unde a fost producție. În al doilea rând sunt condițiile excelente de climă, adică foarte multă apă, căldură, ale peridiocității de rodire. Nu este un fenomen îmbucurător pentru un pomicultor, pentru că florile, mugurii aceia care au diferențiat și s-au format flori nu vor mai face flori la anul. Vestea este proastă. Nu am urmărit cum este toamna în astfel de situații, dar poate să fie și așa, o toamnă lungă. Eu vă spun din ce este în carte, în tehnologii. Oricum, fructe nu vor mai face acum, în niciun caz”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Vasile Cochină, inginer horticol din comuna Bălănești.