Prima pagină » Știri » Fermierii solicită declararea stării de calamitate din cauza secetei: Sunt zone unde 80% din terenurile cultivate sunt afectate

Fermierii solicită declararea stării de calamitate din cauza secetei: Sunt zone unde 80% din terenurile cultivate sunt afectate

Fermierii solicită declararea stării de calamitate din cauza secetei: Sunt zone unde 80% din terenurile cultivate sunt afectate
Fermierii solicită declararea stării de calamitate din cauza secetei / Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ

Fermierii solicită Guvernului, în cadrul unei scrisori deschise, să declare stare de calamitate din cauza secetei severe și a arșiței în toate zonele unde mai mult de jumătate din suprafața cultivată este afectată. Aceștia spun că sunt județe în care culturile de toamnă sunt afectate până la 80%.

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită, până la 31 iulie, declararea stării de calamitate cauzată de seceta pedologică severă şi arşiţa atmosferică în localităţile/judeţele unde mai mult de 50% din suprafaţa acoperită de o cultură este afectată, susţin reprezentanţii alianţei într-o scrisoare deschisă adresată autorităţilor.

„Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare vă informează oficial că fermierii au înregistrat pagube uriaşe în urma instalării secetei pedologice severe din iarna 2021-2022, primăvara anului 2022 şi arşiţa atmosferică din această vară. Sunt judeţe unde suprafeţele cu culturi agricole de toamnă au un grad de afectare datorat secetei pedologice severe cuprins între 40-80%. După cum bine ştiţi, situaţia este mult mai dramatică la culturile de primăvară care au un grad de afectare între 90-100%. (…)

Avem nevoie de declararea stării de calamitate cu celeritate, deoarece majoritatea contractelor pentru inputurile cu preţ crescut datorită crizelor energetice, carburanţi, război, vor ajunge la termen la sfârşitul lunii iulie 2022. În fiecare an normal agroclimatic, fermierii şi-au achitat inputurile, au livrat recoltele contractate cu furnizorii de inputuri sau cu firmele locale, au plătit arenda, ratele la credite, leasing, taxele şi impozitele”, se precizează în documentul citat de Agerpres.

Recoltele vor fi afectate

Potrivit reprezentanților Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare, deşi seceta din acest an nu este generalizată la nivelul întregii ţări, afectând doar anumite judeţe, fermierii sunt afectaţi mult mai grav decât în anul de recoltă 2020 din cauza efectelor crizelor energetice, de carburanţi sau a războiului.

„Sunt multe cazuri când dificultăţile sunt de natura supravieţuirii exploataţiei agricole având în vedere investiţiile mari care s-au făcut în ferme în anul acesta, datoriile pe care aceştia le au pentru inputurile folosite în anul de recoltă 2022, cheltuielile cu arenda şi cheltuielile necesare pentru înfiinţarea culturilor agricole pentru anul agricol 2022-2023”, se menţionează în scrisoare.

Fermierii cer ministrului Agriculturii Petre Daea să înceapă demersurile pentru declararea stării de calamitate din cauza secetei pedologice severe şi a arşiţei în localităţile/judeţele unde mai mult de 50% din suprafaţa acoperită de culturi agricole este afectată. Conform sursei citate, OUG vine în continuarea legislativă a OMADR 97/2020 cu modificările şi completările ulterioare, dând posibilitatea autorităţilor implicate să aibă puterea conferită prin lege de a declara stare de calamitate şi asimilarea cu forţa majoră. Fermierii solicită să se declare stare de calamitate până în 31 iulie.

Scrisoarea a fost semnată de reprezentanţii organizaţiilor: Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România – PRO AGRO, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV şi Asociaţia Producătorilor de Porumb din România – APPR. Cele 4 organizaţii profesionale din agricultură, industrie alimentară şi servicii conexe, reunite informal în Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare au aproximativ 3500 de membri care lucrează o suprafaţă totală de 2,5 milioane hectare, la care se adaugă 1,5 milioane hectare echivalentul UVM aferent zootehniei, pe întreg teritoriul României. Alianţa cuprinde totodată şi membri care activează în industria alimentară şi cumulează o cifră de afaceri de 24,2%, respectiv un număr de angajaţi de 15,95% din totalul sectorului alimentar românesc.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești