Prima pagină » Știri » Fetele lovite de mașină în fața școlii fuseseră învoite de la ore de o profesoară care riscă excluderea

Fetele lovite de mașină în fața școlii fuseseră învoite de la ore de o profesoară care riscă excluderea

Fetele lovite de mașină în fața școlii fuseseră învoite de la ore de o profesoară care riscă excluderea
Cele două fete lovite de o mașină, joi, în fața școlii din localitatea nemțeană Bodeștii de Jos, fuseseră învoite de la oră de profesoara de fizică, aceasta riscând să fie exclusă dn învățământ dacă va fi găsită vinovată, starea fetei care a supraviețuit accidentului fiind în continuare critică.

În urma unei anchete interne pe care a demarat-o conducerea Școlii I-VIII din Bodeștii de Jos, s-a stabilit că la momentul la care au fost lovite cele două fete orele erau încă în desfășurare, ele fiind învoite de către profesoara de fizică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reprezentanții inspectoratului Școlar Județean Neamț au precizat că, dacă profesoara de fizică Anca Ștefănescu, având o experiență de 24 de ani în domeniu, va fi găsită vinovată, sancțiunile aplicate pot ajunge până la excluderea din învățământ. Cadrul didactic are o experiență de 24 de ani în domeniu.

„Fiind o abatere întâmplată într-o unitate școlară, va urma ancheta comisiei disciplinare constituită ad-hoc de școală. Ei vor face prima anchetă și ei vor ajunge la primele concluzii. Noi însă am constituit un grup de analiză care să urmărească ceea ce se întâmplă acolo, dar care nu are nicio putere legală de luare de decizie. Comisia din școală va ajunge la o concluzie, care va trebui coroborată cu informațiile obținute de la organele de poliție. Din punct de vedere al instituției noastre, dacă se demonstrează că fetele au ieșit în timpul orelor, dacă se face vinovată că a dat drumul copiilor și nu avea oră, poate exista posbilitatea unei sancțiuni dusă până la emilinarea din învățământ”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX, Viorel Stan, inspector școlar general de la ISJ Neamț.

Reprezentanții Poliției au precizat, vineri, că ancheta este în continuare în desfășurare, nefiind încă clarificate circumstanțele în care autoturismul le-a acroșat pe cele două eleve. Fata de 15 ani care a supraviețuit și a fost adusă la Iași este în continuare în stare critică, fiind operată, joi, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului de Urgențe „Sfântul Spiridon” din Iași.

„Pacienta din Neamț este în continuare în stare critică, fiind operată aseară (n.r. – joi seară) la chirurgie vasculară. Aceasta necesită însă și alte intervenții pentru refacerea leziunilor la nivelul feței, intervenții în clinica buco-maxilo-facilă. Fata este în continuare la Terapie Intensivă, în stare critică, prognosticul medicilor fiind rezervat”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX, prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD.

Primele ipoteze ale polițiștilor arată că fetele s-au învoit zece minute la sfârșitul orei de fizică pentru a putea ajunge la magazinul aflat la aproximativ 500 de metri de unitatea de învățământ și înapoi în timp util pentru ora următoare.