Fetiță de 1 an și 3 luni, salvată de un polițist aflat în timpul liber / Micuța s-a înecat cu salivă, iar agentul a resuscitat-o

Fetiță de 1 an și 3 luni, salvată de un polițist aflat în timpul liber / Micuța s-a înecat cu salivă, iar agentul a resuscitat-o
Fetiță de 1 an și 3 luni, salvată de un polițist aflat în timpul liber / Micuța s-a înecat cu salivă, iar agentul a resuscitat-o
Publicat: 03/01/2023, 14:24

O fetiță de 1 an și 3 luni din Iași a fost salvată de un polițist aflat în timpul liber. Micuța s-a înecat cu salivă , iar norocul ei a fost că de față se afla un agent, care a știut să îi facă manevrele de resuscitare.

„Întâmplarea cu final fericit a avut loc în prima zi a noului an. Consecințele puteau fi grave, dacă Vasile, un polițist ieșean nu ar fi acționat rapid, folosindu-și cunoștințele și know-how-ul pentru acordarea primului ajutor.

Astfel, de Sfântul Vasile, familia colegului nostru a fost vizitată de familia unui prieten.

Cei trei copii se jucau sub supravegherea părinților, moment în care Vasile a observat că Sonia, fetița prietenilor, în vârstă de un an și trei luni s-a înecat cu salivă, a căzut pe covor și a intrat în convulsii urmate de stop respirator și pierderea cunoștinței.

Deoarece părinții au intrat în panică și nu au realizat ce se petrece, Vasile a luat imediat fetița, a așezat-o într-o poziție de siguranță și a început manevrele de resuscitare cu masaj toracic”, conform Poliției Iași.

Fetiță de 1 an și 3 luni, salvată de un polițist aflat în timpul liber / Micuța s-a înecat cu salivă, iar agentul a resuscitat-o
Fetiță de 1 an și 3 luni, salvată de un polițist aflat în timpul liber / Micuța s-a înecat cu salivă, iar agentul a resuscitat-o

Până la sosirea ambulanței, fetița a început să respire din nou

„În același timp a comunicat cu operatorii 112 și ulterior cu echipajul de pe ambulanță care l-au îndrumat în acordarea primului ajutor micuței și au sosit în 9 minute acasă.

Până la sosirea echipajului, în timpul manevrelor de resuscitare, fetița a regurgitat și apoi a început să respire din nou.

A fost preluată în siguranță de echipajul medical și transportată la spital unde și-a revenit complet.

Facem precizarea că agent șef adjunct Vasile Baciu, din cadrul Arestului I.P.J. Iași a urmat un curs de prim ajutor, organizat la nivelul Ministerului de Interne, fapt ce i-a permis să intervină prompt și eficient pentru salvarea Soniei.

Fetița și părinții i-au mulțumit prietenului care i-au fost alături într-un moment critic din viața ei”, potrivit sursei citate.

Vă recomandăm să citiți și:

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul din Pantelimon, în care un băiat de 9 ani a...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
„Ne-am bătut până la ultimul braț”. David Popovici, prima reacție după câștigarea medaliei de aur...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
David Popovici e campion olimpic la 200 metri liber şi aduce prima medalie pentru România...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Se interzic mașini în România. Apare o nouă taxă auto în orașe. Amendă 500 lei/zi,...
Românii, mai săraci din toamnă. Vestea care le pune capac
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Cine a câștigat alegerile prezidențiale din Venezuela?