Răpită și violată. Cum a reușit Poliția să găsească o fetiță de 13 ani care dispăruse dintr-un sat din Brăila
O fetiță de 13 ani din județul Brăila a fost răpită de un tânăr de 22 de ani. Fata a fost dusă de individ în casa lui din județul Vaslui, iar Poliția a reușit să dea de urma ei după ce minora și-a deschis telefonul și l-a lăsat pe silențios.
Tânărul de 22 de ani din Vaslui a mers în satul Pitulaţi, comuna Scorţaru-Nou din judeţul Brăila, pentru a se întâlni cu o tânără de 18 ani, cu care vorbise pre internet.
El nu a reușit să o găsească pe fata de 18 ani, dar a intrat în vorbă cu fetița de 13 ani, care era verișoara tineri cu care vasluianul discutase online. Individul a reușit să o convingă pe minoră să urce în mașina lui și a plecat direct spre casa în care locuia el.
Când și-a dat seama că fiica ei lipsește, mama fetiței a alertat autoritățile.
După ce a fost violată, fata a reușit să sune la 112
Ajunsă în casa răpitorului în comuna Băcani din judeţul Vaslui, fata a povestit că a fost violată de tânăr, iar la un moment dat a reuşit să sune la numărul unic de urgenţă 112.
Poliţiştii au sfătuit-o să lase telefonul deschis, dar pe modul silenţios, iar în câteva zeci de minute au reuşit să identifice casa şi să o salveze pe copilă, conform Antena 3.