Potrivit reprezentanților ISU Satu Mare, fetița de 2 ani este în stare bună.
„A fost găsită fetița în câmp, se pare că tatăl ei a găsit-o. Starea de sănătate bună. Tatăl a susținut că nu are nevoie de îngrijiri medicale. A fost trimis un echipaj medical aparținând Serviciului de Ambulanță Județean pentru a evalua starea fetiței”, au arătat reprezentanții ISU Satu Mare.
Fetița în vârstă de 2 ani din localitatea Giurtelecul Hododului a fost dată dispărută, sâmbătă, în jurul amiezii, de părinții care au observat că aceasta nu se află în căruța aflată pe un câmp. Părinții se aflau la câmp, aveau treabă, și au lăsat-o pe fetiță alături de alți doi frați, iar când s-au întors au observat că micuța dispăruse
Echipe mixte formate, în total, din peste 30 de polițiști, jardarmi și pompieri au căutat-o pe fetiță aproape 24 de ore.