Prima pagină » Știri » Fetiță transportată cu un ATV la spital în Predeal

Fetiță transportată cu un ATV la spital în Predeal

O fetiță în vârstă de 12 ani, care avea probleme respiratorii, a fost transportată, marți dimineața, de la cabana Diham din Predeal la spitalul din localitate cu ajutorul unui ATV deoarece ambulanța nu a putut ajunge la cabană din cauza zăpezii.

O fetiță în vârstă de 12 ani, care avea probleme respiratorii, a fost transportată, marți dimineața, de la cabana Diham din Predeal la spitalul din localitate cu ajutorul unui ATV deoarece ambulanța nu a putut ajunge la cabană din cauza zăpezii, transmite corespondentul MEDIAFAX. În zona Predeal stratul de zăpadă măsoară aproape doi metri, iar drumul spre cabana Diham este inaccesibil pentru autoturisme.

Fetița se afla la cabana Diham în cantonament alături de colegii și antrenorii ei de judo. Ea a început să se simtă rău de luni seara, acuzând dureri în gât și faptul că respiră greu. Colegii au chemat ambulanța, însă medicii au fost nevoiță să ceară ajutorul jandarmilor și salvamontiștilor pentru a ajunge la fetiță cu un ATV.

Potrivit doctorului Imola Simion, medic la Ambulanța Predeal, fetița are o infecție respiratorie netratată, care s-a agravat. Fetița a fost internată la Spitalul de Pediatrie din Predeal și se află în afara oricărui pericol.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și