Prima pagină » Știri » Fidel Castro susține că țara sa a ajutat SUA să împiedice asasinarea lui Ronald Reagan

Fidel Castro susține că țara sa a ajutat SUA să împiedice asasinarea lui Ronald Reagan

Liderul cubanez Fidel Castro susține că țara sa ar fi ajutat Statele Unite să salveze viața fostului președinte american Ronald Reagan, furnizând informații oficialilor americani cu privire la un complot care urmărea asasinarea acestuia, în 1984, relatează Sky News.

Informația a fost publicată în ziarul Partidului Comunist cubanez, Granma.

Castro susține că un ofițer de securitate cubanez, detașat la ONU, l-a informat pe directorul serviciilor americane de securitate Robert C. Muller despre intențiile unei grupări extremiste de dreapta de a-l asasina pe Reagan în timpul unei vizite în Carolina de Nord, în 1984.

"Informația a fost completă: numele persoanelor implicate, ziua, ora la care trebuia să aibă loc asasinatul, armele de care dispuneau teroriștii și locul unde erau ascunse acestea," a scris Castro.

David Flaherty Senior, președintele Partidului Republican din Carolina de Nord între 1981 și 1985, a declarat că nu își amintește detalii despre acest eveniment și că nu a auzit niciodată despre vreun potențial pericol la adresa președintelui american în timpul vizitelor acestuia în statul Carolina de Nord, în acea perioadă.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și