Fifor, întâlnire cu ambasadorul Germaniei: A fost de acord cu relansarea dialogului privind Schengen

Publicat: 13 08. 2019, 21:53

„Astăzi (marți-n.red.), am avut plăcerea să îl reîntâlnesc pe ambasadorul Republicii Federale Germania la București, domnul Cord Meier-Klodt. Am avut astfel, prilejul să discutăm despre continuarea și consolidarea colaborării tradiționale româno-germane, mai ales în domeniul combaterii infracțiunilor transfrontaliere grave, precum traficul de persoane, traficul de droguri și migrația ilegală. Am reiterat disponibilitatea MAI de a se implica în noi activități de prevenire și combatere a criminalități, precum și de a continua toate proiectele derulate în beneficiul cetățenilor din Germania și România”, a scris marți seară, pe Facebook, ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor.

Potrivit acestuia, ambasadorul a apreciat rezultatele obținute de România, pe timpul deținerii Președinției Consiliului UE și, de asemenea, a fost de acord cu relansarea dialogului privind aderarea țării noastre la Spațiul Schengen.

La începutul lunii, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ștefan-Radu Oprea, a anunțat că autoritățile române au transmis Franței și investitorilor francezi o cerere de sprijin pentru aderarea României la Spațiul Schengen, ceea ce ar conduce la diminuarea substanțială a costurilor pentru firme și cetățeni.

Ministrul de Externe Ramona Mănescu a declarat că în mandatul ei intrarea României în Spațiul Schengen va fi o prioritate. Ea a precizat că în ceea ce privește aderarea țării noastre jumătate din componența Consiliului European e pro, iar jumătate contra.