Fiica antrenorului sârb, EROINĂ în fața morții! S-a pus în fața criminalului, pentru a salva colegii din școală: „Pe lumea cealaltă îți vom.. ”

Publicat: 07 05. 2023, 13:05
Sursă Foto - Captura de ecran/Blic

Nenumărați oameni și-au luat rămas bun de la victimele atacului din Serbia, iar la Belgrad au ajuns și jucătorii de la SCM Zalău, pentru a fi alături de antrenorul clubului într-o zi atât de dureroasă.

La Belgrad au fost prezenți și jucătorii de la SCM Zalău, pentru a fi alături de antrenorul clubului, în ziua în care și-a înmormântat fiica ucisă în sângerosul masacru de miercuri.

Preotul care a oficiat slujba a vorbit despre curajul fetei care s-a pus în calea băiatului criminal și a salvat astfel alte vieți, scrie presa sârbă.

„Îmi este extrem de greu să vorbesc astăzi. Din acest chin și durere, ne rugăm Domnului să dea putere părinților, să trăiască în continuare pentru Ema. Ea este un soldat și un erou al lui Hristos și nu întâmplător cad cei mai buni, ca să putem continua să trăim datorită sacrificiului lor.

De asemenea, ar trebui să ne rugăm pentru băiat și pentru sufletul lui nefericit. Ema a stat în calea răului care era în acel băiat nefericit și i-a spus: „De ce faci asta? Oprește-te!”. Așa a câștigat timp ca niște copii să fie salvați. Când ne vom întâlni pe lumea cealaltă, îți vom mulțumi că ne-ai apărat și ne-ai protejat”, a fost mesajul transmis de preotul sârb.

„A fost șoc pentru noi”

Tragedia a lăsat fără cuvinte o lume întreagă.

„Am rămas fără cuvinte, nu știam ce să zicem, nu știam nici cum să reacționăm. Dânsul, imediat cum a aflat vestea a plecat spre casă, însoțit de un voleibalist care a condus mașina, că dânsul nu mai era în stare”, a spus Claudiu Bujor, directorul Clubului SCM Zalău.

„Am ținut în mod deosebit să fim aici, alături de antrenorul Drăgan, în aceste momente grele pe care le trece cu familia. A fost o veste grea, șoc pentru noi, mă gândesc ce e în sufletul lui și în inima lui când a aflat tragica veste”, a spus managerul echipei de volei.

Cu doar o zi înainte de tragedie, antrenorul primise vestea că fata lui îi călca pe urme, în sport, iar el era în culmea fericirii, spun apropiații.

La patru zile de la nenorocire, în fața școlii din Belgrad oamenii au stat la coadă pentru a lăsa flori și a aprinde lumânări.

Cursurile se vor relua miercuri la școala unde s-a comis masacrul, dar clasa unde au fost împușcați copiii în timpul orei va rămâne închisă tot anul.