Prima pagină » Știri » Fiica cea mare a lui Barack Obama vrea să-și facă temele la biroul lui Lincoln

Fiica cea mare a lui Barack Obama vrea să-și facă temele la biroul lui Lincoln

Fiica în vârstă de zece ani a președintelui ales Barack Obama, Malia, intenționează să se simtă ca acasă la Casa Albă, cerând deja permisiunea să-și facă temele la biroul lui Abraham Lincoln, relatează ABC News.

Fiica în vârstă de zece ani a președintelui ales Barack Obama, Malia, intenționează să se simtă ca acasă la Casa Albă, cerând deja permisiunea să-și facă temele la biroul lui Abraham Lincoln, relatează ABC News.

Barack Obama, care se va muta, la 20 ianuarie, împreună cu familia sa la Casa Albă, a declarat într-un interviu pentru postul ABC că fiica sa cea mare și-a făcut planuri în urma vizitei pe care a efectuat-o în casa în care vor locui în următorii patru ani.

"Mi-a spus «Știi, câteodată, trebuie să fac niște proiecte importante? Dacă am o temă foarte importantă, o temă la istorie, s-ar putea să mă duc în sala în care Abraham Lincoln, unde există acel lucru pe care a semnat …?»", a povestit Obama. "Te referi la Gettysburg Address?", a întrebat-o președintele ales pe fiica sa. "Da. Vreau să stau la acea masă, cred că mă va inspira foarte mult", a răspuns Malia.

Tatăl ei a spus despre Malia că este "pasionată de istorie" și că este sigur că va folosi acel birou.

Fetele familiei Obama au crezut despre Casa Albă că nu va fi un loc plăcut pentru copii, dar aceste temeri au dispărut după ce au făcut o vizită a clădirii, a menționat Michelle Obama.

Barack Obama a avut o discuție cu familia sa despre cumpărarea unui câine, sugerând că se opune achiziționării unui cățel mic "zgomotos" și "pentru fete".

Viitorul președinte american intenționa să înlocuiască sala de bowling de la Casa Albă cu un teren de baschet. "Până la urmă, există un teren de tenis la Casa Albă și cred că administratorii ar putea instala acolo niște panouri de baschet", a adăugat el.

Citește mai multe pe www.mediafax.ro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?