Fiica lui Adrian Kreiner solicită ucigașilor omului de afaceri DAUNE de 3 milioane de euro. Inculpații nu recunosc crima
Vineri, 8 noiembrie, la Tribunalul Alba a avut loc primul termen al procesului în care trei bărbați sunt judecați pentru uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner, din Sibiu. Fiica lui Kreiner a fost prezentă la proces prin intermediul avocatului, care a declarat că aceasta cere daune de 3 milioane de euro presupușilor criminali.
Doi dintre suspecți au fost audiați în fața instanței, iar magistrații au propus martorii ce urmează a fi citați de-a lungul desfășurării procesului.
Procurorii fac referire la fapte de omor calificat, tâlhărie calificată și furt calificat. Este vorba de Laurențiu Ghiță (36 de ani) și Marian Cristian Minae (35 de ani), zis „Pușcărie”, identificați la scurt timp după comiterea crimei, în Scoția și Irlanda, de unde au fost aduși în țară.
În prezent, aceștia se află la Penitenciarul Aiud și participă fizic la cercetarea judecătorească. La primul termen din proces, aceștia au negat acuzațiile, declarând: „Nu recunosc omorul”, potrivit Libertatea.ro.
Autoritățile încă se străduiesc să îl găsească pe treilea inculpat, Costinel Cosmin Zuleam (32 de ani), ce urmează a fi judecat în lipsă.
În cazul în care vor fii găsiți vinovați, cei trei riscă pedeapsa de 30 de ani de închisoare sau detenția detenția pe viață.
În dosar există șapte părți civile, printre care fiica omului de afaceri, Vanessa Kreiner, o firmă de transport și Spitalul Județean din Sibiu.
La primul termen din proces, avocatul fiicei afaceristului a cerut daune de 3 milioane de euro și daune materiale de 7.000 de euro.
Citește și: