FINANȚE. Cele mai bune trucuri să faci economii în fiecare lună

Publicat: 03 07. 2020, 06:58
Actualizat: 03 07. 2020, 07:14
Foto: Unisplash.com

Ai un venit destul de bun, dar nu știi unde „zboară” banii de la un salariu la altul? Cu ceva atenție la cheltuielile tale poți economisi, lunar, măcar 100-200 de euro

Știai că experții financiari recomandă să ai pus deoparte echivalentul veniturilor pe șase luni – și poate chiar mai mult? O asemenea rezervă financiară te poate ajuta să faci față unor eventuale situații neprevăzute, cum ar fi o problemă medicală sau pierderea unui loc de muncă. Bineînțeles că și dacă vrei să cumperi o casă e nevoie, mai întâi, să economisești, măcar pentru achitarea avansului necesar pentru contractarea unui credit ipotecar. Adevărul este, însă, că numeroase familii de români nu reușesc să rămână cu mare lucru în buzunar de la lună la lună. Nu de puține ori, motivul este planificarea financiară deficientă (sau chiar lipsa totală a unei planificări!). Dacă te întrebi cum poți începe să faci economii de acum încolo, iată câteva sfaturi utile:

Fă o listă a cheltuielilor lunare

Primul pas dintr-un plan de economisire este, desigur, să-ți faci bugetul. Este vorba aici, în primul rând, de o trecere în revistă estimativă a tuturor cheltuielilor previzionate pentru întreaga lună, începând cu cele pentru locuință (chirie sau rată, întreținere), utilități (electricitate, gaz, telefon, cablu, internet) și mâncare și terminând cu cele alocate activităților de relaxare și/sau entertainment. În al doilea rând, însă, ar trebui să notezi câți bani ai cheltuit în ziua (sau măcar săptămâna) respectivă – vei putea a urmări, astfel, pas cu pas, în ce măsură te încadrezi în planul făcut și unde ar fi nevoie să faci ajustări. Dacă vrei să fii mai organizat și să ții mai ușor evidența veniturilor și cheltuielilor tale, există o serie de aplicații pentru mobil care te pot ajuta (Wallet, Money Manager, Money Lover etc.).

Analizându-ți bugetul, îți poți da seama de unde poți „tăia” pentru a face economii

Urmărește modificările de preț la produse și servicii

Unul dintre cele mai importante trucuri pentru a-ți gestiona eficient banii este să fii permanent la curent atât cu prețurile produselor și serviciilor pe care le folosești în mod obișnuit, cât și cu eventualele modificări și oferte apărute. Vestea bună este că există, și în acest caz, o serie de instrumente care îți pot fi de ajutor.

Pentru cumpărăturile de zi cu zi, spre exemplu, marii retaileri alimentari – Carrefour, Cora, Kaufland, Auchan, Lidl, Mega Image, Penny Market – îți pun la dispoziție aplicații speciale pentru mobil prin care poți urmări prețurile produselor și ofertele săptămânale, având chiar și opțiunea de a plasa comenzi online. Dacă ai mașină, Peco Online este un instrument prin care poți verifica prețurile carburanților (benzină, motorină, GPL) din stațiile Gazprom, Lukoil, Petrom, OMV, Rompetrol, Socar, ART, FuelOne, MaximCoLtd, MCMPetrol, Ozana, PartenerSocar, Pollux, SMO, SpielmannOil de pe teritoriul României. Există, desigur, și aplicații care te pot ajuta cu planificarea costurilor atunci când decizi să ieși în oraș: poți urmări, astfel, prețurile biletelor la film (Cinemagia Mobile, Orange Film) sau ale meniurilor unor lanțuri de restaurante (precum McDonald’s sau KFC).

Dacă te afli în căutarea unei noi locuințe (sau, de ce nu, a unui alt tip de imobil), aplicația Imobiliare.ro este ajutorul tău de nădejde. Disponibilă atât în varianta iOS, cât și în cea Android, aceasta poate fi descărcată gratuit de pe App Store sau Google Play și îți oferă acces instant la miile de anunțuri de vânzare sau închiriere de pe site (de la agenții imobiliare, dezvoltatori imobiliari sau direct de la proprietari). Datorită multitudinii de filtre de selecție, vei putea să-ți restrângi căutarea exact la tipul de locuință care te interesează, în funcție de criterii precum zonă, intervalul de preț, numărul de camere, anul de construcție etc., indiferent de oraș. În plus, poți căuta direct pe hartă, având acces, dintr-o privire, la proprietățile și prețurile dintr-un anumit areal. Folosind aplicația te poți loga la Contul Meu de pe Imobiliare.ro, sincronizând anunțurile și căutările salvate între telefonul mobil și calculator. Vei primi, totodată, alerte cu anunțurile noi imediat ce acestea sunt publicate și vei avea acces la ultima căutare efectuată și la anunțurile salvate chiar fără să fii conectat la internet.

O aplicație specială pentru anunțuri imobiliare te poate ajuta să identifici locuințele cu cele mai bune prețuri din piață

Folosește comparatoare de prețuri

Pentru a găsi cele mai accesibile produse și servicii (fără a face, desigur, rabat de la calitate!), foarte utile sunt și comparatoarele de prețuri. Aplicația Compari, spre exemplu, cuprinde ofertele a peste 1000 de magazine și oferă informații atât despre prețuri, cât și despre stocurile existente și condițiile de livrare. Totodată, în toamna anului trecut, Consiliul Concurenței a lansat Monitorul Prețurilor (disponibil pe Google Play, dar și pe App Store), prin care românii pot compara peste 30.000 de produse alimentare din marile lanțuri de magazine, dar și ofertele distribuitorilor de carburanți. Dacă ești interesat de achiziția unor produse electronice (dar nu numai), aplicația Pricy îți permite să monitorizezi prețurile de la retaileri precum eMAG, Altex, evoMAG, PC Garage, F64, Flanco, CEL, Media Galaxy etc.

Alege abonamente pentru nevoile tale

O altă idee practică este să-ți faci abonamente pentru acele servicii pe care le folosești în mod constant. Spre exemplu, dacă circuli cu mijloacele de transport în comun, nu este deloc eficient din punct de vedere financiar (și nici comod!) să achiți costul fiecărei călătorii. Referindu-ne doar la transportul cu metroul în Capitală, spre exemplu, costul a două călătorii (dus-întors) în fiecare zi, timp de douăzeci de zile (lucrătoare) pe lună, ar ajunge la 100 de lei, față de 70 de lei, cât ar costa un abonament lunar – iar asta neluând în calcul posibilitatea de utilizare nelimitată în perioada de valabilitate. Un avantaj similar este oferit și de abonamentele de telefonie mobilă, prin care poți avea acces foarte bun la internet și convorbiri, pe lângă faptul că nu trebuie să ai grija reîncărcării cartelei. La fel, dacă mergi la sala de sport, un abonament cu acces nelimitat va fi, probabil, mult mai convenabil decât varianta achitării fiecărei ședințe în parte.

Obține reduceri

Dacă te gândești cum să mai faci economii, foarte utile sunt site-urile specializate pentru reduceri – precum Bestdealz, Kuponiada, Redutti, Adulmec și altele. Prin intermediul acestora poți găsi oferte cu discounturi semnificative la o gamă largă de servicii și produse, precum pachete de vacanță, meniuri la restaurante, servicii de înfrumusețare, servicii medicale, echipamente sportive, produse cosmetice etc. Nu ezita, deci, să verifici site-urile pentru reduceri înainte de a face o achiziție din aceste categorii: utilizarea unui voucher pentru o vacanță, spre exemplu, te poate ajuta să economisești și câteva sute de euro!

Înainte de a achiziționa un pachet de vacanță pentru familia ta, urmărește reducerile oferite de agențiile de turism

Evită datoriile

O condiție importantă pentru a pune bani deoparte este, desigur, să eviți cât mai mult posibil datoriile: căci, atâta vreme cât ești dator, nu poți spune, propriu-zis, că ai economii! Există, desigur, un anumit gen de „împrumut” care nu poate fi evitat, cel puțin în actualele condiții de piață, anume creditul pentru achiziția unei locuințe; având, însă, în vedere că valoarea ratei la bancă este comparabilă cu cea a chiriei pentru o proprietate similară, această datorie poate fi încadrată la categoria cheltuieli curente. Chiar și așa, însă, recomandabil este să stingi cât mai repede creditul la bancă, printr-un plan de rambursare anticipată – astfel că o parte din banii rămași necheltuiți în fiecare lună pot merge în această direcție, iar cealaltă spre economii propriu-zise.

Alte metode utile care te ajută să faci economii

Dincolo de cheltuielile lunare (relativ) constante, precum chiria, rata la bancă sau utilitățile, o bună parte din veniturile românilor merg spre mâncare – fie că este vorba despre cumpărăturile săptămânale de alimente, fie că vorbim de ieșirile în oraș. Or, la acest capitol există, de regulă, mult loc de îmbunătățire. Iată cum:

Stabilește-ți un meniu săptămânal

Pentru a eficientiza bugetul alocat pentru achiziția de produse alimentare, un pas important este să faci, și aici, un plan: ținând cont de preferințele familiei tale, dar și de sezonalitatea și prețul diferitelor produse, alcătuiește un meniu săptămânal, precum și lista de cumpărături aferentă. Deși planul nu trebuie să fie unul foarte strict, el va oferi familiei tale structura de care are nevoie la acest capitol.

Nu merge prea des la cumpărături

Atunci când faci multe drumuri la magazin, poate chiar zilnic, tendința este de a cumpăra mai mult decât ceea ce ai, cu adevărat, nevoie – mai ales dacă nu ți-ai făcut o listă cu produsele pe care intenționezi să le achiziționezi. O soluție bună poate fi aceea de a achiziționa majoritatea alimentelor o dată pe săptămână, urmărind îndeaproape lista pe care ți-ai făcut-o pentru meniul deja stabilit. Pentru produsele mai perisabile (cum ar fi pâinea sau fructele) sau nevoile suplimentare poți merge mai des la magazin – însă atunci vei putea avea mai mult control asupra a ceea ce cumperi.

Gătește mai mult acasă

Bineînțeles că, dacă vrei să faci economii la capitolul mâncare, una dintre cele mai importante schimbări pe care le poți face este să (începi să) gătești mai mult acasă, inclusiv pentru „pachețelele” de la școală sau de la serviciu. În funcție de cum obișnuiai să faci lucrurile până acum, vei descoperi că astfel poți „salva” 100-200 de lei pe săptămână (sau chiar mai bine!) – ceea ce ar echivala cu un minus de 100-200 de euro la cheltuielile lunare ale familiei tale.

Efortul de a găti acasă va avea un impact pozitiv asupra economiilor tale

Sursă foto: Unsplash.com