Primarul general, Gabriela Firea, susține că „celebrul miliard de euro” al Primăriei Capitalei nu este un buget mare, iar o eventuală tăiere din aceste fonduri ar pune sub semnul întrebării dezvoltarea orașului. PMB a avut în 2018 un buget de 1,3 miliarde de euro.
„Orice tăiere din bugetul Municipalității pune sub semnul întrebării dezvoltarea orașului sau subzistența categoriilor defavorizate. Din celebrul miliard de euro pentru care ne invidiază toată lumea, avem de plătit anul viitor 200 milioane euro subvenție pentru energia termică, 240 milioane euro subvenție pentru transportul public, 260 milioane euro pentru preluarea ELCEN, 125 milioane euro pentru acordarea unor stimulente sociale și medicale care nu sunt un moft, ci o necesitate”, susține primarul general, Gabriela Firea, prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit edilului, o eventuală tăiere din bugetul Primăriei Capitalei va crea efecte asupra programului de guvernare.
„E imperios necesar ca decidenții politici de la nivelul Ministerului Finanțelor Publice și al Guvernului să țină cont de faptul că o eventuală diminuare a bugetului Capitalei se va răsfrânge nu doar asupra Primăriei Generale, ci și asupra Progamului de Guvernare căruia îi sunt subscrise toate măsurile și proiectele noastre”, mai susține Firea.
Reacția Gabrielei Firea vine după ce, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a precizat recent că pentru bugetul de anul viitor se ia în calcul o nouă formulă de alocare a banilor pentru bugetele locale.
În 2018, PMB a avut un buget, votat de CGMB, de 1,3 miliarde de euro.