Firea taie bani de la infrastructură și dă pentru statui. Cum arată proiectul de rectificare a bugetului Capitalei

Publicat: 28 09. 2017, 08:00
Actualizat: 28 09. 2017, 08:28

Conform proiectului de rectificare bugetară, de la capitolul „Transporturi” vor fi tăiați 175.472 de lei, iar de la capitolul „Străzi”, 174.799.

În cadrul documentului se propune scăderea sumelor alocate pentru mai multe proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere. Este vorba despre Pasajul Piața Sudului, unde se propune tăiere a 60 de milioane lei, Pasajul Ciurel, cu o scădere de 35 de milioane lei. De asemenea, vor fi scăzute cinci milioane de lei pentru lărgirea străzii Prelungirea Ghencea și 30 de milioane de lei pentru modernizare Șoselei Pantelimon.

Rectificarea bugetară presupune și alocarea unor sume de bani pentru construcția unor statui. Este vorba despre Statuia Regelui Ferdinand, unde se vor distribui 8,7 milioane de lei, iar bugetul total acestui edificiu se va ridica la 15,7 milioane de lei. De asemenea, vor fi alocate 10 milioane de lei pentru biserici, iar bugetul alocat acestora ajunge astfel la 65 de milioane de lei.

Conform sursei citate, alte 50 de milioane vor fi scăzute din sumele alocate pentru înființarea unei noi subunități de pompieri, achizitionarea de autospeciale și camioane pentru intervenție, mașini topit zăpada, autospeciale salvări, iar trei milioane vor fi tăiate de la consilidarea Policlinicii Titan și 6,2 milioane de lei de la consolidarea Palatului Voievodal Curtea Veche.

Consilierii Primăriei vor decide dacă aprobă rectificarea bugetară în această formă.