Prima pagină » Știri » Firma Tel Drum, trimisă în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene

Firma Tel Drum, trimisă în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene

Firma Tel Drum, trimisă în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene
Firma Tel Drum a fost trimisă în judecată de DNA, alături de reprezentanții acesteia, Petre Pitiș, Mircea Vișan, Florea Neda, dar și de o altă societate - SC WFA Impex SRL - și reprezentantul ei, Florian Ion, acuzațiile fiind de fraudă cu fonduri europene, respectiv complicitate.

Potrivit DNA, în anul 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de firma Tel Druma SA în cadrul programului „Creșterea Competitivității Economice”, finanțat din fonduri europene, urmând a achiziționa o „stație mobilă de mixturi asfaltice pentru creșterea competitivității economice a SC Tel Drum SA”. Proiectul trebuia implementat până la data de 31 decembrie 2015.

Pe 2 septembrie 2015, Tel Drum SA a publicat pe site-ul www.fonduri-ue.ro anunțul de achiziție de bunuri (stația mobilă), iar în urma derulării etapelor din procedura de atribuire a contractului de furnizare bunuri a fost declarată câștigătoare firma WFA Impex SRL, arată anchetatorii.

Sursa citatată precizează că după depunerea cererii de rambursare în luna februarie 2016, Tel Drum a primit, în cadrul proiectului, suma nerambursabilă de 4.849.375 lei, apropiată de valoarea maximă eligibilă, din care majoritatea, respectiv suma de 4.170.462,5 lei provenind din fonduri europene.

„În rechizitoriu se arată că, în cadrul proiectului finanțat din bani europeni, reprezentanții Tel Drum SA, inculpații Vișan Mircea, Petre Pitiș și Neda Florea și reprezentantul WFA Impex SRL, inculpatul Ion Florian, au încălcat, pe de-o parte, regulile privind derularea procedurii de atribuire a contractului de furnizare și, pe de altă parte, au întocmit documente care atestau fapte și împrejurări nereale (documente utilizate ulterior în obținerea fondurilor nerambursabile)”, spune DNA.

Mai exact, aceștia ar fi simulat procedura de atribuire, „reprezentanții Tel Drum SA fiind în realitate cei care au negociat prețul și condițiile achiziției utilajului de la firma furnizoare, în timp ce WFA Impex SRL a fost doar un interpus scriptic în procedură; această societate nu avea nici experiența și nici capacitatea de a furniza utilajul în mod independent”, „funcționând ca o societate satelit pentru Tel Drum”.

„Practic, procedura prin care TEL DRUM SA a achiziționat stația mobilă de preparare mixturi asfaltice a fost una simulată. Ofertantul câștigător – firma WFA IMPEX SRL- este o firmă care are o relație de afiliere cu TEL DRUM, ea fiind interpusă între furnizorul utilajului și beneficiarul TEL DRUM cu unicul scop de a majora artificial prețul de achiziție a utilajului și, pe cale de consecință, de a majora suma nerambursabilă obținută de TEL DRUM SA. Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.849.375 lei reprezentând cheltuiala eligibilă nerambursabilă”, explică DNA.

Procurorii au pus sechestru pe bunurile persoanelor fizice cercetate, dar și pe cele ale societăților, inclusiv Tel Drum, până la concurența sumei de 4.849.375 lei

Dosarul are la bază o sesizare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor înregistrată la data de 16 mai 2017 și va fi judecat de Tribunalul București.

 

 

Citește și