Prima pagină » Știri » Firmele continuă SĂ FENTEZE legea, chiar și după tragedia din clubul COLECTIV

Firmele continuă SĂ FENTEZE legea, chiar și după tragedia din clubul COLECTIV

Firmele continuă SĂ FENTEZE legea, chiar și după tragedia din clubul COLECTIV
Dosarul Colectiv. Firmele care nu au autorizație la incendiu ocolesc legea. Vezi cum se transformase autorizația de securitate la incendiu în formă de taxare a firmelor

Primarul Daniel Băluță a fost audiat, joi, la Tribunalul București, în dosarul Colectiv, în care fostul edil al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, patronii clubului și alți funcționari publici sunt judecați în urma tragediei din 31 octombrie 2015.

Judecătorul l-a întrebat pe Daniel Băluță, la acea vreme viceprimar al Sectorului 4, dacă în opinia lui era necesar ca în legislație să fie prevăzută clar obligativitatea agenților economici de a avea autorizație de securitate la incendiu.

– La momentul acela, nu era prevăzut explicit într-o formă la nivelul primăriei, a răspuns Băluță.

– Dar la nivelul Hotărârilor de Consiliu Local se face vorbire, a replicat judecătorul.

– Da, era un etc, acolo. Nu puteai să tragi o concluzie proprie cu privire la acel etc. Practic, nu exista o formulă clară. Nu exista în mod explicit obligația de a depune la Serviciul autorizări (…) autorizația de securitate la incendiu. Formulările din HCL 20 și 22 sunt generale.”, a explicat Băluță.

Fostul viceprimar a recunoscut că – până la tragedia din clubul Colectiv – chestiunea obligativității de a avea o autorizație de securitate la incendiu era, de fapt, o formă a Primăriei de a-i taxa pe agenții economici.

„Rațiunea celor două HCL-uri a fost aceea de a reglementa, scopul de bază fiind acela de taxare a activității. Rezultatul a fost unul neclar, ambiguu”, a spus Daniel Băluță.

Întrebat ce s-a schimbat între timp de la tragedia în care au murit 65 de persoane, edilul a răspuns:

„Știu că înainte de Colectiv se solicita declarație pe propria răspundere că sunt respectate condițiile impuse de lege pentru securitate la incendiu. (…) Și acum sunt probleme reale. Mi-am asumat prin dispoziție de primar completarea documentației din HCL cu autorizație de securitate la incendiu, fără modificări de legislație. Ulterior a apărut o modificare de legislație, o dispoziție, care prevedea un termen pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu. Chiar și așa, am introdus cerințe suplimentare. 99 la sută din firme aveau nevoie de autorizație de modificare a spațiului, altfel nu își mai puteau reînnoi autorizația de funcționare. (…) În opinia mea, deși exista prin lege obligația de a avea autorizație de securitate la incendiu, 99 la sută din societăți nu funcționau legal și închiderea lor ar fi generat alt tip de probleme”, apreciază actualul primar al Sectorului 4.

Procurorul l-a înrebat pe Daniel Băluță dacă legislația s-ar fi schimbat în lipsa tragediei din clubul Colectiv.

„Din punct de vedere instituțional, vă răspund că nu știu dacă în lipsa tragediei din Colectiv s-ar fi modificat. Din punct de vedere personal, eu zic că nu. (…) După momentul Colectiv, controlăm agenții economici indiferent dacă au sau nu autorizație de securitate la incendiu. Dacă nu au, îi amendăm, îi închidem. Dar mulți dintre ei ne dau în judecată, obțin un certificat de grefă și își continuă activitatea„, a fost răspunsul lui Daniel Băluță.

În dosarul Colectiv, cercetările de la Parchetul General au fost încheiate în data de 28 aprilie 2016, când s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților. Au fost inculpați cei trei patroni ai Clubului Colectiv, trei artificieri și două societăți comerciale (Colectiv Club SRL și Golden Ideas Fireworks Artists SRL). Acuzațiile puse în sarcina lor sunt grave: ucidere din culpă, în formă agravată, având ca urmare decesul mai multor persoane, vătămare corporală din culpă, în formă agravată, având ca urmare vătămarea mai multor persoane și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri.

Dosarul a parcurs pași puțini și greoi: inițial s-a început judecata lui la Judecătoria Sectorului 4, unde vreme de câteva termene bune s-a discutat strict pe competența instanței.În final, s-a decis declinarea competenței către Tribunalul București, dar nici acolo dosarul nu a înregistrat progrese, termenele fiind amânate din cauza lipsei de proceduri, erori în citare, angajare apărător etc.

În dosarul Colectiv au mai fost trimiși în judecată și pompierii Antonina Radu și George Petrică Matei, care știau că acel club funcționează fără autorizații de securitate la incendii și au ignorat acest lucru. Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 4, a fost trimis în judecată în mai 2016 pentru două infracțiuni de abuz în serviciu cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Sectorului 4, alături de Aurelia Ioficiu, șef al Serviciului autorizări comerciale din Sectorul 4 București la data faptelor, acuzată de complicitate la abuz în serviciu,

Luminița Ganea, consilier în cadrul aceleași structuri și de Sandra Moțoc, referent superior în cadrul serviciului, asupra căreia planează suspiciuni de complicitate la abuz în serviciu. Toate cele trei cauze se află într-un singur dosar, cel de la Tribunalul București. Potrivit Parchetului General, în dosar s-au constituit părți civile 139 de persoane, 11 spitale și cinci instituții. În prezent, inculpații sunt sub control judiciar. În urma incendiului au murit 64 de tineri, iar un alt tânăr a murit la aproape doi ani de la tragedie. De asemenea, zeci de persoane încă se află sub tratament pentru a-și îngriji rănile.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?