Prima pagină » Știri » Fiscalizarea BACȘIȘULUI: Câți bani au lăsat românii la restaurant de la începutul anului. Suma se ridică la câteva milioane de lei

Fiscalizarea BACȘIȘULUI: Câți bani au lăsat românii la restaurant de la începutul anului. Suma se ridică la câteva milioane de lei

Fiscalizarea BACȘIȘULUI: Câți bani au lăsat românii la restaurant de la începutul anului. Suma se ridică la câteva milioane de lei
Şeful ANAF, despre bacşiş: „Proprietarii de localuri nu ar trebui să mai folosească acel mecanism cu borcanul pe bar” / Sursa FOTO: wikimedia.org

În primele două luni de la intrarea în vigoare a legii privind impozitarea bacșișului, românii au lăsat în plus la restaurant peste 11 milioane de lei. De la începutul acestui an bacșișul oferit de clienți la restaurant este trecut pe nota de plată și pe bonul fiscal și se impozitează cu 10%.

Potrivit datelor transmise de Ministerul Finanțelor, impozitul declarat la plată de industria HoReCa, în urma măsurii de fiscalizare a bacșișului, se ridică la 1.173.277 lei, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 25 februarie 2023.

Astfel, pentru un impozit de 10%, bacșișul declarat de restaurante, baruri și alte unități se ridică la peste 11 milioane lei, în aproape două luni, potrivit economedia.ro.

„Din datele furnizate de Centrul Național de Informații Financiare, obligațiile fiscale declarate până la data de 25 februarie prin formularul D100 ”Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”, reprezentând impozitul din alte venituri obținute de către contribuabilii care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN 5610 “Restaurante” și 5630 “Baruri și alte activități de servire a băuturilor” au fost în valoare totală de 1.173.277 lei”, arată datele Ministerului Finanțelor.

Spre comparație, estimările privind sumele plătite și, respectiv, încasate sub formă de bacșiș, sunt cuprinse între 750 de milioane și 1,5 miliarde de lei, arăta Deloitte.

Cele mai recente date brute privind industria HoReCa arătau că cifra de afaceri din sector a scăzut în anul 2020 la 17,9 miliarde de lei, în comparație cu 27,5 miliarde de lei în 2019, ca urmare a pandemiei, potrivit unei analize Termene. Ulterior, datele de la Institutul Național de Statistică arătau că în 2021 volumul cifrei de afaceri din hoteluri și restaurante a crescut cu 46,5% față de 2020. Pentru 2022, INS arăta recent, că activitățile din sectorul HoReCa au crescut cu aproximativ 29% față de 2021.

Legea care reglementează bacşişul arată că nivelul oferit va fi cuprins între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei, va putea fi plătit pe card şi va fi impozitat.

Prin bacşiş se înţelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 5610 – “Restaurante”, 5630 – “Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.

Pentru operatorii economici, bacşişul încasat de la clienţi se evidenţiază pe bonul fiscal, indiferent de modalitatea de încasare a acestuia.

Sumele provenite din încasarea bacşişului se înregistrează în contabilitatea operatorilor economici pe seama conturilor de datorii, folosind un analitic distinct şi se distribuie integral salariaţilor, pe baza unei evidenţe nominale a acestora.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?