Fiul analistului Iosif Boda condamnat în dosarul „Șpagă la Agenția Națională a Medicamentului”
Curtea de Apel Pitești a decis joi 18 martie să-l condamne la 3 ani de închisoare cu suspendare pe Daniel Boda, fiul analistului politic Iosif Boda pentru luare de mită. Daniel Boda a fost trimis în judecată de procurorii DNA în 2011 pentru că în calitate de președinte al Agenției Naționale a Medicamentului a primit mită pentru a dispune restituirea autorizației de funcționare a unei societăți de distribuire de medicamente. Înițial Daniel Boda a fost achitat de Tribunalul Argeș. Sentința Curții de Apel nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea Supremă.
Daniel Boda (fiul analistului politic Iosif Boda-n.r.) a fost acuzat de DNA de luare de mită în formă continuată, alături de Săndel Alexandrescu – fost administrator al SC IOANA MED FARM SRL Ștefănești, județul Argeș, acuzat de dare de mită în formă continuată și instigare la dare de mită, soția acestuia, Anca Elena Alexandrescu – director executiv în cadrul Direcției de Sănătate Publică Argeș, acuzată de complicitate la dare de mită în formă continuată, Raluca Eugenia Neagoe (fostă Popa) – consilier juridic în cadrul SC IOANA MED FARM SRL, acuzată de complicitate la dare de mită în formă continuată.
Dosarul a fost trimis în judecată în 2011 la Tribunalul Argeș care a dispus pe fond achitarea lui Daniel Bodea. În apel Curtea de Apel Argeș a decis joi 18 aprilie să-l condamne pe Boda la 3 ani de închisoare cu suspendare și interzicerea unor drepturi și confiscarea unor sume de bani.
În același dosar au fost trimiși în judecată Alexandru Dumitrescu – farmacist primar cu atribuții de inspector în cadrul ANMDM-Departamentul Inspecție Farmaceutică, acuzat de luare de mită și fals intelectual, Ioan Sorin Chiroiu, acuzat de dare de mită, Ionuț Cosmin Banu – conducător auto în cadrul SC IOANA MED FARM SRL, acuzat de mărturie mincinoasă și Luiza Adriana Măsgaciu – contabil-operator facturare în cadrul SC IOANA MED FARM, acuzată de mărturie mincinoasă. Curtea de Apel a decis condamnarea și acesto inculpați.
Potrivit procurorilor anticorupție, în 8 septembrie 2010, la SC IOANA MED FARM SRL Ștefănești, administrată de inculpatul Alexandrescu Săndel, a avut loc o inspecție inopinată efectuată de angajați din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDM) având ca obiect verificarea activității de distribuție angro de medicamente de uz uman. Deficiențele constate de inspectori au atras amendarea societății și suspendarea autorizației de distribuție angro. Pentru ca autorizația să îi fie restituită, în lipsa remedierii neregulilor, Alexandrescu Săndel împreună cu soția sa Alexandrescu Anca Elena au decis să remită sume de bani președintelui ANMDM.
Astfel, în zilele de 10 septembrie și 21 septembrie 2010, Boda Daniel, în calitate de președinte al Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, a primit suma totală de 5.000 euro de la inculpatul Alexandrescu Săndel, prin intermediul soției sale, inculpata Alexandrescu Anca Elena, pentru a aproba efectuarea unei noi inspecții la sediul SC IOANA MED FARM SRL Ștefănești prin care să se constate, în mod nereal, remedierea deficiențelor, ulterior să fie ridicată măsura suspendării activității societății menționate și să fie restituită autorizația de funcționare. Banii au fost puși la dispoziție cu sprijinul inculpatei Neagoe Raluca Eugenia.
În 23 septembrie 2010, după efectuarea unei noi inspecții la SC IOANA MED FARM SRL menite să constate remedierea deficiențelor, Dumitrescu Alexandru, în calitate de inspector în cadrul ANMDM, a întocmit un raport în care a menționat, în mod nereal, că deficiențele majore identificate în cursul inspecției inopinate din 8 septembrie 2010 au fost remediate. La data de 4 octombrie 2010, inculpatul Dumitrescu Alexandru a primit de la inculpatul Alexandrescu Săndel, prin intermediul inculpatului Chiroiu Ioan Sorin, suma de 2.000 lei, în baza unei înțelegeri prealabile survenite în perioada desfășurării controlului. Ulterior, pe baza raportului favorabil întocmit de inspector, președintele ANMDM a restituit autorizația de funcționare societății IOANA MED FARM SRL.
„Fiind audiați în calitate de martor în prezenta cauză, inculpații Banu Ionuț Cosmin și Măsgaciu Luiza Adriana au făcut afirmații mincinoase ori nu au spus tot ce știu referitor la împrejurările relevante asupra cărora au fost întrebați de procurori, menținându-și aceeași atitudine chiar și după prezentarea materialului de urmărire penală”, spune DNA.