Fiul lui Ilie Dumitrescu a făcut o înțelegere cu polițiștii care l-au prins drogat la volan. Ce promisiune a făcut tânărul Toto, în fața anchetatorilor! (EXCLUSIV)
Fiul fostului mare fotbalist Ilie Dumitrescu și-a luat un angajament în fața polițiștilor care l-au prins drogat la volan. Cercetat penal pentru conducere sub influența stupefiantelor, Toto Dumitrescu a negat că s-ar fi atins de vreo substanță interzisă și le-a spus anchetatorilor că va demonstra cât poate de repede că, în cazul său, aparatul DrugTest a dat o eroare.
La începutul lunii septembrie, Toto Dumitrescu a fost oprit de un filtru al Brigăzii de Poliție Rutieră la intersecția bulevardului Pache Protopopescu cu bulevardul Ferdinand. Pentru că tânărul șofer părea să aibă un comportament ciudat, polițiștii i-au cerut să facă atât testul pentru alcool cât și pe cel care detectează consumul de droguri.
Dacă fiul fostului mare internațional Ilie Dumitrescu a trecut cu brio peste clasica „fiolă”, nu la fel au stat lucrurile după ce a suflat în DrugTest. Aparatul a indicat că acesta ar fi consumat două substanțe, posibil cocaină și cannabis.
„Conducătorul unui autovehicul în vârstă de 22 de ani a fost depistat la intersecția dintre Bd. Pache Protopopescu și Bd. Ferdinand, în timp ce se deplasa pe drumurile publice, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de două substanțe. Persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L., unde i-au fost recoltate probe biologice. În acest caz, s-a întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile art. 336 alin. 2 din Codul Penal”, anunța Poliției Capitalei la momentul respectiv.
Polițiștii i-au percheziționat mașina
Ca urmare, Toto Dumitrescu a fost dus la INML pentru probe de sânge, pentru ca medicii legiști să stabilească precis dacă șoferul era drogat și ce substanțe avea în organism atunci când s-a urcat la volan.
În plus, pe numele acestuia a fost întocmit și un dosar penal, iarn mașina a fost percheziționată. În cazul în care, în autoturism, s-ar fi găsit stupefiante, atunci polițiștii rutieri ar fi fost obligați să sesizeze imediat și Brigada de Combatere a Crimei Organizate București.
Surse judiciare au dezvăluit, pentru Gândul.ro, că fiul fostului fotbalist ar fi negat cu tărie că ar fi consumat vreo substanță stupefiantă și a promis anchetatorilor că va merge personal la sediul Institutului Național de Medicină Legală (INML), pentru a achita contravaloarea testelor, în așa fel încât rezultatul analizelor să iasă mai repede.
Totuși, spun sursele citate, Toto Dumitrescu nu s-ar fi ținut de cuvânt. Ca urmare, deși au trecut aproape două luni de la incident, rezultatele cu au ajuns la Brigada de Poliție Rutieră.
Potrivit anchetatorilor, rezultatele de acest gen ajung târziu Poliție, după luni întregi, în condițiile în care INML trimite rezultatele analizelor numai după ce acestea sunt achitate. Ori, dacă șoferii nu vor să le achite din buzunarul propriu, atunci trebuie plătite de Brigada Rutieră, care alocă bani, în acest sens, la intervale foarte lungi de timp.