Fiul șefului CJ Cluj, condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri

Publicat: 27 03. 2013, 15:39
Actualizat: 28 03. 2019, 21:02

Alexandru Uioreanu, fiul președintelui Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul Cluj, la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri, sentința nefiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj, Petru Urs, a declarat corespondentului MEDIAFAX că instanța l-a condamnat, miercuri, pe Alexandru Uioreanu la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani și șase luni cu suspendare, pe o perioadă de încercare de patru ani și șase luni.

Sentința de miercuri nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la pronunțare.

Alexandru Uioreanu a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie anul trecut, fiind acuzat de trafic de droguri, și a fost reținut de către procurorii DIICOT – Structura Teritorială Cluj.

Fiul lui Horea Uioreanu este suspectat că ar fi vândut hașiș în unități de învățământ. Ulterior, el a fost arestat preventiv, alături de alte două persoane cercetate în același dosar, de Tribunalul Cluj, care arăta în motivarea sentinței că „inculpatul Alexandru Uioreanu a recunoscut cu sinceritate învinuirea adusă, declarând că este consumator de droguri de risc și, în acest context, în cursul anului 2012, în mod frecvent a oferit cu titlu gratuit sau contra cost droguri de risc către mai multe persoane”.

În 3 ianuarie, Tribunalul Cluj a prelungit cu 20 de zile mandatul de arestare emis pe numele acestuia, însă în 11 ianuarie, a admis cererea de eliberare pe cauțiune a lui Alexandru Uioreanu, cauțiunea fiind stabilită la 10.000 de lei. Decizia a fost atacată cu recurs de către procurori, iar Curtea de Apel Cluj a admis recursul, astfel că Uioreanu nu a fost eliberat.

Președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, declara pentru MEDIAFAX că nu știe nimic despre acest caz, pentru că este fiul său din prima căsătorie, are 16 ani și locuiește împreună cu mama lui.

Alexandru Uioreanu, care este elev în clasa a XI-a la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică, are situația neîncheiată la cinci materii din cauza absențelor, afirma directorul liceului, Marius Loga.

În 23 ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri, dosarul său fiind judecat de Tribunalul Cluj.

Conform procurorilor DIICOT, Alexandru Uioreanu a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc în formă continuată și deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, în formă continuată.

Alături de Alexandru Uioreanu au mai fost trimiși în judecată Nagy Ferenc, Nagy Gyongyever, Adrian-Ciprian Tition și Norbert Borșan, pentru aceleași infracțiuni.

Alexandru Uioreanu a fost eliberat din arest la sfârșitul lunii ianuarie.