Fiul șefului CJ Cluj Horea Uioreanu, arestat preventiv în dosarul de trafic de droguri
Instanța supremă a decis, joi, ca Alexandru Uioreanu, fiul președintelui Consiliului Județean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, să fie arestat preventiv în dosarul de trafic de droguri, decizia fiind definitivă.
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins ca nefondat recursul lui Alexandru Uioreanu și au dispus înlocuirea măsurii interdicției de a părăsi țara cu cea a arestării preventive, cerută de anchetatori după ce fiul președintelui CJ Cluj s-ar fi întâlnit cu Adrian Tition, unul dintre coinculpații din dosarul traficului de droguri în care a fost implicat, încălcând, astfel, condițiile prevăzute la eliberarea lui din arest.
Recursul lui Alexandru Uioreanu la decizia Curții de Apel Cluj de arestare preventivă a fost judecat miercuri de instanța supremă, Uioreanu fiind citat cu mandat de aducere.
Decizia instanței supreme este definitivă, astfel că Alexandru Uioreanu ajunge din nou în arest.
Curtea de Apel Cluj a dispus, în 12 iulie, înlocuirea măsurii interdicției de a părăsi țara dată în cazul lui Alexandru Uioreanu cu cea a arestării preventive. Decizia Curții de Apel Cluj a fost contestată de Alexandru Uioreanu la instanța supremă, astfel că măsura arestării preventive nu a fost pusă atunci în executare.
Purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Cluj, Claudia Ilieș, declara că instanța a admis o solicitare a polițiștilor Secției III Cluj-Napoca, de înlocuire a interdicției de părăsire a țării dată în cazul lui Alexandru Uioreanu cu cea a arestării preventive pentru 20 de zile.
Avocatul lui Alexandru Uioreanu, Tiberiu Ban, a declarat pentru MEDIAFAX că solicitarea polițiștilor Secției III a fost înaintată după ce, în 10 aprilie, Alexandru Uioreanu s-ar fi întâlnit cu Adrian Tition, unul dintre coinculpații în dosarul traficului de droguri în care a fost implicat, încălcând, astfel, condițiile prevăzute de eliberarea din arest preventiv.
Alexandru Uioreanu a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie anul trecut, fiind acuzat de trafic de droguri, și a fost reținut de către procurorii DIICOT – Structura Teritorială Cluj.
Fiul lui Horea Uioreanu este suspectat că ar fi vândut hașiș în unități de învățământ. Ulterior, el a fost arestat preventiv, alături de alte două persoane cercetate în același dosar, de Tribunalul Cluj, care arăta în motivarea sentinței că „inculpatul Alexandru Uioreanu a recunoscut cu sinceritate învinuirea adusă, declarând că este consumator de droguri de risc și, în acest context, în cursul anului 2012, în mod frecvent a oferit cu titlu gratuit sau contra cost droguri de risc către mai multe persoane”.
În 3 ianuarie, Tribunalul Cluj a prelungit cu 20 de zile mandatul de arestare emis pe numele acestuia, însă în 11 ianuarie a admis cererea de eliberare pe cauțiune a lui Alexandru Uioreanu, cauțiunea fiind stabilită la 10.000 de lei. Decizia a fost contestată de procurori, iar Curtea de Apel Cluj a admis recursul, astfel că Uioreanu nu a fost atunci eliberat. La sfârșitul lunii ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost eliberat din arest.
Președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, declara pentru MEDIAFAX că nu știe nimic despre acest caz, pentru că este fiul său din prima căsătorie, are 16 ani și locuiește împreună cu mama lui.
Alexandru Uioreanu, elev la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică, avea situația neîncheiată la cinci materii din cauza absențelor, afirma directorul liceului, Marius Loga.
În 23 ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, dosarul său fiind judecat de Tribunalul Cluj.
Alături de Alexandru Uioreanu au mai fost trimiși în judecată Nagy Ferenc, Nagy Gyongyever, Adrian-Ciprian Tition și Norbert Borșan, pentru aceleași infracțiuni.
În 27 martie, Alexandru Uioreanu a fost condamnat de Tribunalul Cluj la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri.
Sentința a fost atacată cu apel atât de Uioreanu, cât și de procurorii DIICOT Cluj. Curtea de Apel Cluj a stabilit în 27 septembrie termenul de judecare a apelului.