Florian Bodog ar putea fi audiat peste două săptămâni în Comisia juridică a Senatului. Fostul ministru este anchetat de DNA

Publicat: 04 09. 2019, 19:09

„Prima ședință a Comisie (juridice a Senatului – n.r.) va fi marți sau miercuri, când se va lua în dezbatere solicitarea Biroului permanent și stabilirea unui calendar”, a declarat Robert Cazanciuc, președintele Comisiei juridice a Senatului, pentru MEDIAFAX.

În cel mult două săptămâni va fi audiat Florian Bodog în Comisia juridică a Senatului au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX.

Ulterior, Comisia juridică a Senatului va întocmi un raport, care procedural va fi aprobat de Biroul permanent, iar apoi va intra la votul în plen.

Pe 4 iulie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a solicitat Senatului să formuleze cererea de urmărire penală față de fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, în prezent senator PSD.

Cererea a fost făcută cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și fals intelectual, în formă continuată, în exercițiul funcției de membru al Guvernului României în perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2018, a anunțat Ministerul Public.

Totodată, DNA a anunțat că desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte asimilate infracțiunilor de corupție privind împrejurarea că un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului.