Vicepreședintele PC Prahova, Florin Anghel, candidat la funcția de președinte al PC, propune o "alianță politică" între PC, PSD și PNL, alianță care ar urma să se constituie după alegerile locale și care ar susține un singur candidat la alegerile prezidențiale.
Anghel a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă la Ploiești, că în opinia sa, este nevoie ca Partidul Conservator să găsească modalitățile de a convinge alte formațiuni politice pentru formarea unei alianțe politice "anti-Băsescu". Președintele PC Prahova pleacă de la premisa că, în prezent, lumea politică românească este împărțită în "buni", cei care-l susțin pe președintele Băsescu și "răi", opozanții președintelui, iar PC se numără printre cei "răi".
Întrebat ce alte formațiuni politice ar trebui să mai facă parte dintr-o astfel de alianță, liderul PC Prahova a numit PNL și PSD, precizând că nu a discutat cu reprezentanții conducerilor celor două partide pe acest subiect.
În ceea ce privește doctrina viitoarei posibile alianțe, Anghel susține că "nu e problema de doctrină; probabil că se va duce atât de departe această mpărțire între buni și răi încât va genera nevoia de a participa la alegeri doar în două tabere". Liderul PC Prahova a mai spus că formarea unei astfel de alianțe presupune și susținerea unui candidat comun la alegerile prezidențiale din 2009.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro