Florin Cîțu: Avem o rezervă adecvată pentru a face față oricăror presiuni
El a notat că în scurt timp va liniști piețele cu măsuri ce țintesc reducerea deficitului bugetar. „Avem o rezervă de dimensiune adecvată. Dacă va fi nevoie vom interveni pe piață și o vom utiliza”, a spus Cîțu, fără a elabora cu privire la suma disponibilă. Ministrul participă zilele acestea la întâlnirea miniștrilor de finanțe din Uniunea Europeană (ECOFIN).
Banca Națională a României a intervenit în piața valutară luna trecută pentru a susține leul după ce îngrijorările cu privire la efectele creșterii cheltuielilor guvernamentale asupra deficitului bugetar au împins moneda națională la minime istorice successive în noiembrie. Totodată, Comisia Europeană estimează că România va înregistra cel mai ridicat deficit bugetar din Uniunea Europeană atât în acest an cât și în 2020.
Cîțu a mai declarat că Guvernul intenționează să anunțe în următoarele două săptămâni mai multe reduceri de cheltuieli menite să reducă deficitul la aproximativ 3% din PIB în 2020. Ministrul Finanțelor a refuzat să ofere detalii mai specifice menționând însă că Guvernul nu dorește să „apese prea tare pe frână” în condițiile unei înrăutățiri a perspectivei economiei globale ce apasă pe creșterea economică.
Încetinirea economiei germane a afectat puternic exporturile României în cel de-al treilea trimestru al acestui an, iar consumul a marcat și el o ușoară decelerare.
Întrebat de ce Guvernul nu anulează pur și simplu majorarea de 40% a pensiilor de la 1 septembrie 2020, Cîțu a spus că „anul viitor este un an electoral, avem două runde de alegeri”. El a insistat totuși că politica fiscală a Guvernului va înceta să mai fie o sursă de volatilitate în piețele financiare.
Ministrul Finanțelor a notat că România va utiliza piețele internaționale pentru atragerea de finanțare „în prima parte a anului viitor”, în condițiile în care cererea din piața locală este una puternică. „Nu văd prea multă presiune asupra finanțării”, a conchis Florin Cîțu.