Florin Cîțu: PSD a depus un proiect prin care românii din diaspora vor fi obligați să justifice sumele de peste 1.000 euro trimise în țară
„În acest moment, la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor există un proiect de lege care te afectează direct pe tine. De acum încolo, dacă trimiți bani în România, orice sumă peste 1.000 de euro trebuie justificată cu documente, de tine sau de cei care primesc bani. În caz contrar, Liviu Dragnea, gașca lui din Teleorman și instituțiile pe care le patronează îți vor confisca acești bani. Sfatul meu este să fii foarte atent ce faci de acum încolo, cum trimiți bani în țară sau dacă mai trimiți bani în țară. Și ai grijă, anunță-i și pe cei de acasă și anunță toți românii, ca să știe și ei ce li se pregătește în țară”, a anunțat Florin Cîțu, într-o postare, sâmbătă, pe Facebook.
Proiectul de lege din 31 ianuarie publicat pe site-ul ONPCSB, care poate fi consultat la http://www.onpcsb.ro/pdf/PROIECT%20LEGE%2031%20%20IANUARIE%20CU%20OBS%20MJ%20FINAL.pdf, prevede, la capitolul III – Obligații de raportare, Secțiunea 2 – Raportarea tranzacțiilor care nu prezintă indicatori de suspiciune, art. 7 (5), următoarele : „Pentru activitatea de remitere de bani, entitățile raportoare transmit Oficiului rapoarte privind transferurile de fonduri a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 1.000 euro.”
De asemenea, este prevăzută și o perioadă de maximum trei zile lucrătoare de la momentul în care persoanele fizice au efectuat tranzacția, în care acestea să raporteze informații la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
„Art, 7 (7) Raportul pentru tranzacțiile prevazute la alin. (1), (3) și (5) se transmite Oficiului în cel mult 3 zile lucrătoare de la momentul efectuării tranzacției, iar 11 raportul prevăzut la alin. (6) se transmite Oficiului în cel mult 3 zile lucrătoare de la momentul depunerii declarației conform Regulamentul (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2005 privind controlul numerarului la intrarea sau la ieșirea din Uniune, deținute de acestea la intrarea sau ieșirea din Uniune, conform unei metodologii aprobată prin ordin al președintelui Oficiului”, se arată în proiect.
La capitolul IV – Măsuri de cunoaștere a clientelei, art. 10 (2) se arată: „Entitățile raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) (fundațiile și asociațiile, federațiile, inclusiv orice alte persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial) sunt obligate să cunoască identitatea entităților de la care primesc fonduri în cuantum mai mare decât echivalentul în lei a 1.000 de euro”.
Proiectul de lege prevede și sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor de raportare cu amenzi între 25.000 și 150.000 lei.
„Capitolul X – Răspunderi și sancțiuni, art. 43 – (1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, disciplinară, contravențională, administrativă sau penală. (2) Pentru persoanele fizice, contravențiile prevăzute la alin.(1) lit. a), d) și f) se sancționează cu avertisment sau amendă de la 25.000 lei la 150.000 lei”.