Focar de coronavirus: 125 de profesori, infectați și alte 250 de cadre didactice în izolare, la două zile de la începerea școlii în Republica Moldova
Anul școlar a debutat cu stângul în Republica Moldova. În primele zile, 125 de profesori sunt infectați cu noul tip de coronavirus, iar alte 250 de cadre didactice se află în izolare.
Datele au fost anunțate de ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, în emisiunea „Punctul de azi” de la TVR Moldova, transmite G4Media.ro.
„În condițiile unei lipse de cadre didactice, mai avem și îmbolnăviri. Vreau să asigur toți profesorii că această muncă suplimentară va fi remunerată”, a mai declarat Șarov.
Din cele 1.252 de instituții de învățământ primar, gimnazial, liceal publice și private, la 1 septembrie, s-au redeschis 1.233 de instituții cu aplicarea diverselor forme de organizare a cursurilor.
11 instituții sunt în carantină, iar alte 8 nu corespund parțial cerințelor ANSP, în timp ce ministrul Educației, Igor Șarov, a asigurat că acestea ar urma să fie redeschise după data de 14 septembrie.
Dr. Alexandru Rafila, noi explicații înaintea începerii anului școlar în România: Ce măști trebuie să poarte elevii în clase
Profesorul Alexandru Rafila spune că poate fi dificil pentru un copil să poarte o mască mai multe ore și de aceea ar trebui ca aceștia să aibă pauze, în aer liber, fără mască. O altă soluție ar fi masca textilă, transmite specialistul.
Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, spune că masca textilă este recomandată copiilor sănătoși, iar cea medicală este recomandată acelor copii care au alte afecțiuni cronice, ce le-ar putea periclita sănătatea.
„Un copil e foarte greu să utilizeze masca atât timp și cred că (…) masca textilă este mai ușor de purtat, este mai simpatică. Dacă o facem adaptată școlii, adaptată copiilor, cred că este o foarte bună soluție”, a spus Alexandru Rafila, miercuri seara, la Digi24. În momentele în care elevii vor da măștile jos, pentru a putea respira, aceștia trebuie să respecte distanțarea socială, a avertizat Rafila.