Prima pagină » Știri » Focar de coronavirus pe un șantier din Capitală! Raed Arafat: 32 de muncitori indieni sunt infectați / Gabriela Firea: Putem prelua toate cazurile și reacționa prompt

Focar de coronavirus pe un șantier din Capitală! Raed Arafat: 32 de muncitori indieni sunt infectați / Gabriela Firea: Putem prelua toate cazurile și reacționa prompt

Focar de coronavirus pe un șantier din Capitală! Raed Arafat: 32 de muncitori indieni sunt infectați / Gabriela Firea: Putem prelua toate cazurile și reacționa prompt

Un posibil focar de coronavirus a fost descoperit chiar în Capitală, la construcția unui bloc din cartierul Berceni, unde lucrează 35 de muncitori indieni, confirmați de COVID-19. Raed Arafat, șeful DSU și Gabriela Firea, primarul Capitalei, au venit cu reacții în acest caz, pentru a-i asigura pe bucureșteni că lucrurile sunt sub control.

Raed Arafat: 32 de muncitori sunt infectaţi. Sunt din India, dar stau în ţară de un an şi lucrează la un şantier de construcţii din Sectorul 4

Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat că 32 de muncitori au fost confirmați pozitiv, precizând că ei sunt din India, stau de un an în România și lucrează la un șantier de construcții pentru un complex rezidențial din S4 al Capitalei. Starea angajaților este bună, prezintă simptome ușoare, a spus Arafat. Pacienții se află la Spitalul Babeș și la Matei Balș, unde au fost duși cu un autocar al ISU.

„Asta este cifra care a fost comunicată până acum, 32 de muncitori care sunt pozitivi. S-a vehiculat numărul de 34, dar avem confirmare pe 32. Sunt muncitori din afară României, din zona Indiei, din ce am înţeles, dar sunt de un an în România şi lucrează la un şantier de construcţii pentru un complex rezidenţial. La acest moment nu avem informaţii să fie vreunul în stare gravă. Ei vor fi evaluaţi de medicii infecţionişti, după care se va decide izolarea, unii vor rămâne internaţi. Va fi carantinată şi zona în care locuiesc muncitorii pentru a vedea dacă sunt şi alţii testaţi pozitiv”, a declarat Raed Arafat duminică la Digi 24.

Raed Arafat nu știe când a apărut primul caz, dar ancheta epidemiologică va juca un rol esențial.

„Nu, nu am această informaţie, iar acest lucru trebuie stabilit de ancheta epidemiologică şi a fost demarată o astfel de anchetă”. „Am înţeles că ITM a fost trimis acolo. Aşteptăm să vedem care sunt rezultatele care vor proveni de la ITM. Este la acest moment anchetă şi pe partea epidemiologică şi pe partea de Ministerul Muncii şi urmează să vedem rezultatele anchetei”, a precizat Arafat, întrebat dacă restul muncitorilor stau în barăci pe şantierul respectiv.

Şeful DSU a mai declarat că cei 32 de muncitori „au fost duşi în mod coordonat, folosind autocar al ISU, în principal Babeş şi probabil Balş, pentru evaluare”. „Important e să fie văzuţi de medicii infecţionaţi, după care se va decide modul în care vor fi izolaţi. Unii pot fi internaţi, dacă au un motiv infecţioniştii să îi interneze în spital, într-o unitate anexă a spitalului sau chiar hotel, dacă nu e starea lor gravă, ca să fie asigurate condiţiile minime pentru monitorizarea lor. Acest lucru se va decide după evaluarea medicilor infecţionişti”, a explicat Arafat.

Zona în care se află șantierul este izolată și se asigură toate condițiile pentru cei 100 de angajați.

„Asta e exact ce face ITM, investighează zona, condiţiile care sunt. Acolo e izolată zona tocmai ca să nu intră sau să iasă alţii, dar nu vor fi lăsaţi fără apă şi alte condiţii. Se ocupă cei de la Centrul de Coordonare de la nivelul Capitalei. E o situaţie dinamică, în care nu avem toate datele complete. La acest moment important e ca pozitivi să fie evaluaţi şi să se decidă unde vor fin internaţi, iar contacţii să rămână izolaţi. Oricum vor rămâne în izolare timp de 14 zile. Dacă permit condiţiile să fie carantinaţi acolo, atunci vor fi carantinaţi acolo, dacă nu permit condiţiile, atunci vor fi carantinaţi în altă parte. Din ce am înţeles, şantierul este în Sectorul 4”, a completat Arafat.

Angajatorul se face responsabil pentru respectarea regulilor privind Covid-19, a spus Arafat. „Pentru faptul că ei sunt din altă ţară nu e niciun pericol. Dacă este şantier, în mod normal responsabilităţile sunt – cel care organizează şantierul trebuie să pună regulile de distanţare, etc, iar magazinele din zonă – înţeleg că se spune că intrau fără măşti, trebuie ca magazinele să nu îi lase să intre fără măşti. Dacă au fost nereguli la şantier, aici trebuie să stabilească ITM şi să tragă la răspundere angajatorul. Dacă nu s-au respectat regulile sanitare în şantier, atunci responsabilitatea este a angajatorului. La fel şi în magazie, a conchis Raed Arafat.

Firea: Putem prelua toate cazurile si reactiona prompt. Multa sanatate tuturor!

„Reactie prompta! Organizare da, panica nu! Muncitorii indieni angajati la o firma privata de constructii din Bucuresti depistati pozitivi covid vor primi toate ingrijirile medicale de care au nevoie la spitalele din Capitala iar pe cei fara simptome ii vom carantina intr-o cladire pe care o punem la dispozitie in astfel de situatii.

Am vorbit personal cu Dl Daniel Baluta, primarul sectorului 4, cu Doamna Subprefect, cu Directorul general al ASSMB, Vasile Apostol, cu Managerul Spitalului de boli infectioase Victor Babes, Emilian Imbri si garantam impreuna ca avem spatii si locuri suficiente atat pentru internare cat si pentru izolare.

Iata ca se dovedeste inca o data utilitatea construirii Spitalului modular Covid 19 care functioneaza ca sectie externa a Spitalului Victor Babes!

Putem prelua toate cazurile si reactiona prompt. Multa sanatate tuturor!”, i-a asigurat Gabriela Firea pe bucureșteni, cu privire la acest focar de coronavirus în Capitală.

ȘTIREA INIȚIALĂ. Muncitorii indieni suspecți de coronavirus au fost izolați în mai multe containere folosite pe post de dormitoare, separat de restul colegilor, scrie a1.ro.

Noaptea trecută, polițiștii și jandarmii au păzit șantierul, iar o echipă de la Direcția Sănătate Publică a venit să le ofere mănuși, combinezoane și măști de protecție.

Ministrul Muncii a venit în control

De asemenea, ministrul muncii, Violeta Alexandru, a ajuns la fața locului pentru a vede cum stau lucrurile.

O anchetă epidemiologică aflată în curs va stabili care este starea muncitorilor de pe șantier. În total, 120 de angajați din India lucrează pe acest șantier din Capitală.

Avertisment al unui expert român: Vom avea focare în școli și grădinițe, iar copiii asimptomatici vor duce boala acasă!

Dr. Ioana Stăncel, expert român în sănătate publică, atrage atenția în legătură cu riscurile care ar putea apărea după redeschiderea școlilor și grădinițelor. Aceasta crede că în școli și grădinițe vor apărea focare, iar copiii asimptomatici ar putea să ducă boala acasă infectând alți membri ai familiei.

„Mă aștept să avem focare odată cu reluarea grădinițelor și începutul școlii și în același timp avem transmitere comunitară, astfel că nu putem ști care este pacientul zero într un focar, într-o transmitere comunitară nu se mai poate identifica pacientul zero.

Interacțiunea directă între copii și cadrele didactice și între copii și membrii familiei vor fi mult mai intense, cu un grad de transmitere și interacțiune foarte mare, iar copiii, așa cum se știe până la această dată pot fi asimptomatici, pot transmite boala, pot duce acasă, în comunitate sau în familie, acolo unde există persoane vulnerabile”, a afirmat dr. Ioana Stăncel, la Digi24.

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele

Citește și