Focar de coronavirus la bordul unei nave sub pavilion Malta la Constanța. Câte persoane au fost testate pozitiv
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Constanţa a confirmat existenţa unui focar de coronavirus la bordul unei nave sub pavilion Malta aflată în docul Şantierului Naval Constanța (ŞNC), pentru reparații.
Potrivit Prefecturii Constanța, opt cetăţeni străini (cinci navigatori filipinezi şi trei tehnicieni bulgari) aflaţi la bordul navei Seamaster IV, andocată în Şantierul Naval Constanța pentru reparaţii, din data de 10 august, au fost testați pozitiv cu coronavirus. Aceștia urmează să fie internaţi în unităţi medicale din orașul de la malul mării.
“Pe 21 august, şapte dintre navigatori au fost schimbaţi la bord de şapte conaţionali, iar 15 tehnicieni din Bulgaria au sosit în ŞNC pentru lucrări specifice de mentenanţă la nava Seamaster IV. În data de 31 august, toţi cei 41 de cetăţeni străini (26 de membri ai echipajului, respectiv 15 tehnicieni), au fost testaţi pentru COVID-19. Opt dintre aceştia (cinci navigatori filipinezi şi trei tehnicieni bulgari) au fost confirmaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 şi urmează să fie internaţi”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Constanţa.
12 cetățeni bulgari infectați cu coronavirus urmează să fie trimiși în țară
De asemenea, celelalte 33 de persoane de pe nava aflată în docul Șantierului Naval Constanța (ȘNC) vor rămâne în carantină la bord. De precizat că, în prezent, se lucrează în așa fel încât 12 dintre tehnicienii bulgari să fie trimişi în ţară în condiții depline de siguranță, pentru efectuarea perioadei de carantină.
DSP Constanţa a demarat o anchetă epidemiologică pentru a determina dacă cei 33 de cetăţeni străini au intrat în contact şi cu alte persoane.