Focar de Covid-19 la un cămin de bătrâni din Maramureș, unde sunt aproape 40 de cazuri
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Maramureș a declarat focar de coronavirus la căminul pentru persoane vârstnice din Baia Sprie, după confirmarea a 38 de persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, din care un asistent medical, respectiv două persoane auxiliare sanitare.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș anunță că persoanele infectate au fost izolate în cadrul centrului și primesc asistență medicală zilnică, iar contacții lor direcți au fost carantinați.
DSP Maramureș a dispus o anchetă epidemiologică, dar și efectuarea dezinfecției și au fost luate toate măsurile de protecție individuală, potrivit Mediafax.
Primarul orașului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, infectat cu Covid-19: „Am avut febră și nu am mai simțit gustul pastei de dinți”
Primarul orașului Sfântu Gheorghe (municipiul de reședință al județului Covasna), Antal Arpad, a anunțat, marți, pe Facebook că a fost depistat cu Covid-19. Edilul a precizat că a făcut testul după ce a avut febră și nu a mai simțit gustul pastei de dinți.
„Ieri am avut febră, iar în această dimineaţă (marți dimineața-n.r.) nu am simțit gustul pastei de dinți. Deoarece acestea sunt simptome ale infecției cu noul coronavirus, am făcut un test. Rezultatul a fost pozitiv. Mă simt puțin slăbit, dar per total sunt bine. Mâine mă duc la spital pentru o nouă examinare și bineînțeles că voi urma recomandările medicilor”, a scris edilul pe rețeaua de socializare.
Studiu: 9 din 10 pacienţi vindecaţi de Covid rămân cu sechele. Care sunt cele mai întâlnite cu efecte secundare
Nouă din zece pacienţi vindecaţi de COVID-19 au declarat că s-au confruntat cu efecte secundare precum oboseala, simptome psihologice, dar şi pierderea mirosului şi a gustului, arată un studiu preliminar realizat în Coreea de Sud, informează Reuters.
În cadrul unui sondaj online la care au participat 965 de pacienţi vindecaţi de COVID-19, 879 dintre aceștia (91,1%) au răspuns că au suferit cel puţin un efect advers în urma bolii, a declarat Kwon Jun-wook, oficial în cadrul Agenţiei Coreene pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (KDCA).
Oboseala a fost cel mai frecvent efect secundar, întâlnit la 26,2% dintre participanţi, urmat de dificultate în concentrare, manifestată la 24,6%, a spus Kwon.
Alte simptome au inclus efecte secundare psihologice sau mintale, precum şi pierderea gustului şi a mirosului.
Alexandru Rafila: „Ne aflăm într-o transmitere comunitară intensă / Ar trebui să ne îngrijoreze”
Profesorul Alexandru Rafila a declarat, marți, că procentul foarte mare de cazuri depistate în ultima săptămână arată că ne aflăm într-o transmitere comunitară intensă, ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze.
„Este destul de mult! Practic, această medie de peste 1500 de cazuri, raportată în decursul unei săptămâni, se păstrează. Mai mult, procentul foarte mare de cazuri pozitive din totalul testelor efectuate duminică, peste 20%, arată faptul că discutăm de o transmitere comunitară intensă. Lucrul acesta trebuie să ne alerteze măcar, dacă nu chiar să ne îngrijoreze. Se coroborează și cu un avertisment pe care l-am primit, nu neapărat noi, e vorba de o informare făcută de Centrul European de Control al Bolilor care include România într-o listă de șapte țări cu riscuri mari în ceea ce privește evoluția viitoare a epidemiei cu noul coronavirus, pentru că discutăm de două probleme: un număr mare de cazuri și cu afectare serioasă a persoanelor din categoriile vulnerabile”, a declarat Alexandru Rafila pentru DC News.