Procurorii DIICOT Sălaj au reținut, luni, trei persoane care au obligat o tânără seropozitivă să se prostitueze. Victima le-a spus oamenilor legii că are simptome de coronavirus și a fost plasată, pentru 14 zile, într-un centru de carantină. Procurorii îi roagă pe cei care au cumpărat servicii sexuale să contacteze parchetul și să efectueze de urgență analize.
„În perioada decembrie 2019 – martie 2020, prin amenințare, șantaj și umilire, inculpatii P.M.R., P.M.M. și P.E.B. au determinat o victimă de sex feminin, în vârstă de 23 de ani, să se prostitueze, în diferite locații de pe raza județului Sălaj, deși aceasta este diagnosticată ca fiind purtătoare a virusului HIV”, a transmis, luni, într-un comunicat de presă, DIICOT.
Polițiștii și procurorii au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpaților, moment în care victima a afirmat că prezintă simptome de coronavirus.
„Din cauza situației de fapt din care rezulta că victima a intrat în contact cu foarte mulți bărbați într-un interval foarte scurt de timp, s-a solicitat sprijinul Direcției de Sănătate Publică Sălaj, care împreună cu medicii Spitalului Județean de Urgență Zalău au hotărât trimiterea acesteia, pentru o perioadă de 14 zile, într-un centru de carantină, perioadă în care i se vor efectua și o serie de analize medicale specifice persoanelor infectate cu virusul HIV”, scrie DIICOT în comunicat.
„Persoanele care au cunoștință cu privire la faptul că ar fi apelat la serviciile persoanei vătămate sunt rugate să contacteze procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj și să efectueze de urgență analize pentru a stabili dacă au fost sau nu infectate cu virusul HIV” – mai transmite DIICOT în comunicatul de presă.
Potrivit procurorilor, victima era tratată de către cei trei inculpați ca un sclav, umilită și șantajată cu posibile agresiuni sexuale împotriva copiilor săi.
„Inculpații dețineau controlul total asupra persoanei vătămate și o tratau ca pe un sclav aducător de profit, însușindu-și nu numai banii câștigați de aceasta din prostituție, dar și limitându-i posibilitatea de mișcare”, arată procurorii.
Cei trei bărbați acuzați de proxenetism o șantajau pe tânără să se prostitueze, sub amenințarea că îi vor agresa sexual copiii.
”Pentru a o umili și a-i demonstra autoritatea pe care o dețin asupra sa, unul dintre inculpați i-a cerut victimei să iasă din casă și să stea în frig dezbrăcată, pe timp de noapte și iarnă, sub amenințarea unor agresiuni sexuale îndreptate împotriva copiilor victimei.” – mai spun reprezentanții DIICOT.
Sumele pe care le primea victima variau de la caz la caz, după negocieri cu clientul și erau cuprinse între 150 lei și 200 lei pentru o oră, iar în situația deplasării la domiciliul clientului de 300 de lei plus transportul cu taxiul, tarif stabilit de către inculpați.
Anchetatorii au mai stabilit că tânăra este înregistrată ca fiind diagnosticată cu virusul HIV din 18 mai 2018, iar până în prezent aceasta nu a respectat indicațiile medicale de dispensarizare și tratament și a pus în pericol sănătatea a numeroase persoane prin întreținerea de relații sexuale neprotejate cu acestea.
Tot duminică, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO București au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza municipiului Bucureşti, în urma căreia au fost ridicate 7 telefoane mobile, 7 cartele telefonice, mai multe înscrisuri şi fotografii, un card bancar şi suma de 850 de lei.
Cei trei inculpați vor fi prezentați. în cursul zilei de luni, Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.