Focare de Covid-19 în Prahova, la Primăria Păuleşti şi la o fabrică din Breaza
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova a anunțat, sâmbătă, două focare de Covid-19 în judeţ, confirmate la Primăriei Păuleşti şi la o fabrică din oraşul Breaza.
Patru angajaţi ai Compartimentului Achiziţii din cadrul Primăriei Păuleşti au fost confirmaţi cu noul coronavirus, iar în acest caz autorităţile au dispus suspendarea activităţii până la data de 22 octombrie, dar şi dezinfectarea spaţiului de lucru conform normelor sanitare în vigoare, anunță Prefectura Prahova, citată de Agerpres.
De asemenea, activitatea unei fabrici din Breaza a fost suspendată temporar tot până la data de 22 octombrie, după ce 13 dintre cei 57 de angajaţi ai unităţii au fost depistaţi pozitiv la testul pentru infecţia cu SARS-CoV-2.
Cei testaţi pozitiv au fost izolaţi, iar 34 de contacţi ai acestora au fost carantinaţi. Totodată, în unitate s-a efectuat dezinfecţia spaţiilor.
România înregistrează focar după focar: COVID-19 la secția de Radiologie a Spitalului Schuller din Ploiești
A fost identificat un nou focar de COVID-19 și la o unitate medicală din județul Prahova. Opt cadre medicale de la secția Radiologie a Spitalului Municipal Schuller din Ploiești au coronavirus, relatează Mediafax.
DSP Prahova a identificat, sâmbătă, un nou focar într-o unitate medicală din județ.
La secția de Radiologie a Spitalului Municipal Schuller din Ploiești, opt din cele nouă cadre medicale au fost diagnosticate cu COVID-19.
Reprezentanții Prefecturii Prahova au transmis că cele pot cadre medicale au fost izolate, iar activitatea este asigurată, momentan, de un singur asistent care nu este contactul niciunuia dintre cei confirmați.
La Radiologie s-a făcut dezinfecția spațiilor, conform normelor sanitare.
Focar de coronavirus și la Institutul de Boli Cardiovasculare Iași
În cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Iași a fost identificat, sâmbătă, un nou focar de coronavirus. Potrivit presei locale, există teste pozitive pentru șase cadre medicale care activează în Institut. Cadrele medicale testate pozitiv au fost izolate la domiciliu.
Conform DSP Iași, cele șase cadre medicale cu COVID-19 de la Institutul de Boli Cardiovasculare sunt din Unitatea de Supraveghere si Tratament Avansat a Cardiacilor Critici, acestea fiind izolate la domiciliu.
În cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare s-a decis limitarea internărilor, astfel că vor fi internați doar pacienții gravi și s-au dezinfectat spațiilor anexe.