Focșani: Copil la spital după ce a fost bătut de un alt elev, în apropierea școlii, într-o pauză
Un copil de 13 ani, elev în clasa a VI-a la o școală din Focșani, a ajuns la Spitalul Județean din municipiu, unde urmează să fie operat, joi, după ce cu o zi în urmă a fost bătut de un elev mai mare, incidentul producându-se într-o pauză, în apropierea școlii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Alexandru Stan, elev în clasa a VI-a la Școala nr. 3 din Focșani, a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență "Sfântul Pantelimon", unde a fost diagnosticat cu fractură nazală. El va fi operat, joi, și îi va fi pusă o tijă, pe care o va ține timp de zece zile, iar în această perioadă copilul nu va putea merge la școală. Copilul susține că, într-o pauză, a mers la un magazin situat în apropierea școlii pentru a-și lua ceva de mâncare, moment în care a fost luat la bătaie de un alt coleg mai mare, din clasa a VIII-a.
Tatăl copilului, Romică Miron, afirmă că Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) trebuie să ia măsuri în acest caz și că se va adresa inclusiv Poliției. Șeful Inspectoratului Școlar Vrancea, Iordache Bostan, a declarat, joi, că va analiza situația și va propune o soluție pentru rezolvarea acestui "eveniment trist".