„Focuri de veghe” aprinse de mii de maghiari, pentru a lumina delimitarea „Ținutului Secuiesc”

Focuri de veghe aprinse de mii de maghiari, pentru a lumina delimitarea Ținutului Secuiesc
Publicat: 24/10/2015, 22:52

Localnici din sate, comune și orașe din județele Covasna, Harghita și Mureș s-au îndreptat, începând cu ora 16.00, către „punctele de graniță” alese de organizatori pentru aprinderea „focurilor de veghe”.

Gazda Zoltán, organizatorul principal al acțiunii intitulate „Să lumineze hotarele Ținutului Secuiesc”, prezent în satul Dobolii de Jos din județul Covasna, localitate aflată la granița cu județul Brașov, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că au fost stabilite 60 de puncte principale de întâlnire, însă numărul focurilor care s-au aprins sâmbătă seară a fost mult mai mare.

„În afară de punctele principale, mai sunt și alte locații, pe culmile munților, însă au fost aprinse focuri de veghe și în interiorul granițelor Ținutului Secuiesc, în semn de solidaritate. În total au fost aprinse în jur de 150-200 de focuri, pe lângă iluminatul artificial al granițelor, în special în zonele înalte cu păduri, cu reflectoare alimentate de la generatoare, luminile farurilor mașinilor sau motocicletelor reflectate spre cer cu oglinzi”, a spus Gazda Zoltan.

Începând cu ora 17.30, preoții bisericilor istorice maghiare au oficiat slujbe ecumenice timp de o oră, iar la finalul acestora a fost intonat imnul secuiesc și s-a dat citire unei proclamații.

Potrivit manifestului, maghiarii solicită autoguvernarea „Ținutului Secuiesc” și revendică aplicarea normelor practicate în Uniunea Europeană, în așa fel încât secuii să își poată exercita dreptul la autodeterminare prin autonomia „Ținutului Secuiesc”.

„Viitorul acestei regiuni nu poate fi imaginat altfel decât ca o unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare, cu prerogative sporite, situată între limitele sale regionale firești, formate în cursul istoriei. (…) Vrem să dispunem de dreptul nostru la autodeterminare, iar în baza acestui drept solicităm autonomia Ținutului Secuiesc în cadrul statului român! Ținem la hotarele Ținutului Secuiesc compus din opt scaune și 153 municipalități secuiești, hotare care vor fi definitivate prin referendumuri locale”, se arată în proclamație.

Totodată, semnatarii proclamației cer Guvernului Ungariei „să insiste” pentru respectarea prevederilor Tratatulului de Bază dintre cele două țări, semnat în anul 1996, „cu un accent deosebit” pe articolul 15/9 care prevede, între altele, că părțile contractante „se vor abține de la orice politică ori practică având drept scop asimilarea, împotriva voinței lor”, a persoanelor aparținând minorităților naționale.

„Credem în continuare că dialogul este cheia păcii sociale, iar secuii doresc pace și dialog. Solicităm din nou acest lucru Guvernului României, căci doar pe această cale se pot crea garanții instituționale pentru egalitatea în drepturi a secuilor, ceea ce va reprezenta, totodată, și garanția stabilității durabile a întregii regiuni”, se arată în încheierea proclamației.

La ora 18.45, „focurile de veghe” au fost aprinse simultan în cele trei județe.

„Nu vrem regionalizarea României dictată din București. Noi avem regiunea Ținutul Secuiesc de secole întregi, vrem să arătăm că noi știm unde îi sunt granițele și vrem ca la regionalizare să fie o regiune separată”, a arătat Gazda Zoltán.

La rândul său, președintele Consiliului Național Secuiesc (CNS) din Scaunul Gheorgheni, județul Harghita, Árus Zsolt, a menționat că scopul acțiunii este, pe de o parte, „să marcheze foarte clar de unde și până unde ține Ținutul Secuiesc”, pe de altă parte fiind vorba de „autonomia Ținutului Secuiesc”, solicitată și prin hotărâri ale consiliilor locale adoptate în județele Harghita, Covasna și Mureș.

Aceste hotărâri, prin care se cere crearea unei regiuni administrative a României, denumită „Ținutul Secuiesc” și un statut autonom pentru regiune, au fost, însă, atacate în contencios administrativ de prefecturile din cele trei județe și ulterior anulate de instanță.

„Dacă România își respectă angajamentele – atât legile interne cât și angajamentele internaționale pe care le-a ratificat – la reorganizarea administrativă, statul român va fi obligat, și spun asta foarte accentuat, va fi obligat să creeze această regiune administrativă, pentru că nu are de ales. Dacă vreți, acesta este și motivul pentru care se tot tergiversează reorganizarea țării, pentru că știu și politicienii de la București ce angajamente și-au luat”, a spus Árus Zsolt.

Gazda Zoltán a afirmat că la această manifestare a participat și europarlamentarul FIDESZ László TÅ‘kés, în comuna Eremitu din județul Mureș, în apropierea stațiunii Sovata.

Acțiunea a fost organizată de Consiliul Național Secuiesc, o organizație înființată în anul 2003, la Sfântu Gheorghe, cu scopul declarat de a milita pentru obținerea autonomiei teritoriale a „Ținutului Secuiesc”, cu sprijinul bisericilor istorice maghiare, al partidelor politice maghiare și al societății civile maghiare și la ea au participat, potrivit organizatorilor, în jur de 150.000 de etnici maghiari.

Acest eveniment a avut loc la doi ani după „Marele marș al secuilor” pentru autonomie desfășurat în județul Covasna, când peste 100.000 de maghiari din mai multe județe ale Transilvaniei, dar și din Ungaria au format un lanț viu de-a lungul DN 11, pe o distanță de 54 de kilometri, între localitățile Chichiș, aflată la granița cu județul Brașov, și Brețcu, la ieșirea către Bacău.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Oana Radu, obicei nociv. Ce obișnuia să facă atunci când ajungea la prieteni.
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații