FONPC cere respingerea proiectului de lege privind subvenționarea serviciilor sociale

Publicat: 19 03. 2013, 19:28
Actualizat: 25 06. 2013, 17:30

FONPC solicită respingerea proiectului de lege privind subvenționarea din fonduri publice a serviciilor sociale acordate de asociații, fundații și culte, pentru că, prin acesta, s-ar limita nivelul subvenției, deși statul nu are capacitatea să ofere servicii.

Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) consideră că proiectul de lege privind subvenționarea din fonduri publice a serviciilor sociale acordate de asociații, fundații și culte recunoscute de lege demonstrează lipsa de interes a statului față de dezvoltarea serviciilor sociale, dar și o lipsă de înțelegere cu privire la intervenția, serviciile oferite și logica existenței organizațiilor neguvernamentale.

Președintele FONPC, Bogdan Simion, a declarat marți, într-o conferință de presă, că România este țara din UE cu cele mai puține posibilități de finanțare a serviciilor sociale și cu unul dintre bugetele cele mai mici alocate acestor servicii din PIB.

Simion a precizat că, în 2005, România cheltuia doar 0,3 la sută din PIB pentru servicii sociale, în condițiile în care media europeană era de 2,2 la sută.

„În România, costurile din sistemul de asistență socială sunt alocate preponderent pentru beneficii sociale, deși s-a argumentat în nenumărate rânduri că, în lipsa completării lor cu servicii sociale, acestea nu reușesc să adreseze în mod eficient incluziunea socială a beneficiarilor sau să limiteze dependența de ajutorul financiar al statului. Și totuși, conform Raportului statistic privind activitatea Ministerului Muncii în domeniul incluziunii sociale în primul semestru al anului 2012, valoarea totală a beneficiilor sociale plătite de minister a fost de 4.155 milioane lei – 993 mil. euro, din care 33,6 la sută reprezenta alocația de stat pentru copii. Prin contrast, suma cheltuită de minister pentru servicii sociale în aceeași perioadă a anului 2012 a fost de 17 milioane lei – 3,386 mil. euro, respectiv 0,34 la sută față de cuantumul beneficiilor sociale”, a arătat Bogdan Simion.

Președintele FONPC a mai afirmat că prin proiectul de lege trimis deja în Parlament se dorește limitarea nivelului subvenției pentru servicii sociale la 50 la sută din costul standard al oricărui serviciu, indiferent de natura lui, deși contractarea de servicii sociale nu funcționează, statul nu are capacitatea de a oferi servicii, iar organizațiile guvernamentale nu au fost consultate înainte de trimiterea documentului la legislativ.

„Dacă 50 la sută din costurile unui serviciu de prevenire a marginalizării sociale pot fi, mai mult sau mai puțin, suportate de către ONG-uri, 50 la sută din costul unui serviciu specializat, cum ar fi recuperarea copiilor și adulților cu dizabilități, asistența pentru bolnavii cu boli terminale, consilierea și acompanierea pentru reintegrare socială a persoanelor celor mai vulnerabile etc., reprezintă o sumă mult prea mare pentru a putea fi suportată din eforturi de fundraising ale societății civile. Este de apreciat faptul că, cel puțin la nivel declarativ, prin acest proiect se urmărește favorizarea dezvoltării de servicii sociale în mediul rural și înființarea de servicii sociale noi, fie că acționează în rural sau în urban, prin subvenționarea acestora în primii trei ani de funcționare. Efectele acestei legi se vor vedea peste trei ani, când ONG-urile care vor înființa servicii noi vor fi nevoite să le abandoneze, pentru că nu mai există posibilitatea susținerii lor”, a explicat Simion.

În același context, președintele FONPC a precizat că, până în 2002-2003, existau centre de zi în toată țara, însă 60 la sută dintre acestea au fost închise în momentul în care au trecut la consiliile locale.

Directorul Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), Ionuț Sibian, a precizat că, ani la rând, s-a încercat convingerea Guvernului asupra necesității gândirii unui sistem integrat, care să ofere o anumită predictibilitate în domeniu, însă discuția a rămas una „filosofică” și doar între ONG-uri.

„Niciodată după aderare nu a fost un ministru care să traseze o direcție. Aproximativ 49 la sută dintre furnizori sunt ONG-uri și acoperă 49,6 la sută din totalul serviciilor acordate. Practic, împărțim cu statul povara, iar statul ar trebui să aibă un dialog cu noi”, a subliniat Sibian.

Organizațiile neguvernamentale consideră că proiectul de act normativ încalcă drepturile constituționale ale cetățenilor români de a avea acces la servicii de integrare socială, plafonarea finanțării serviciilor sociale oferite de organizații neguvernamentale și fundații la un anumit procent din costul real neputând fi, în opinia lor, o opțiune.

Încă din 2009, FONPC atrăgea atenția, în Raportul cu privire la implementarea Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, asupra lipsei de servicii specializate pentru copii cu dizabilități.

La acel moment, doar 20 la sută dintre copiii cu dizabilități puteau accesa servicii de recuperare. Între timp, spun reprezentanții societății civile, situația nu s-a îmbunătățit, ci dimpotrivă. Bogdan Simion a arătat că, în 13 județe, recuperarea copilului cu handicap nu este posibilă tocmai din cauza lipsei de servicii.

FONPC reunește 100 de organizații neguvernamentale active în protecția copilului din întreaga țară, fiecare dintre ele cu o experiență de peste 15 ani în oferirea de servicii de prevenire a abandonului sau de protecție. Cumulat, organizațiile membre ale Federației au peste 64.000 de beneficiari.