Forestierii dau de pământ cu ministrul Mediului: „Este o sursă permanentă de dezinformare. Nu face decât sa promoveze un circ mediatic. Cerem public demisia domnului ministru Costel Alexe”

Publicat: 20 02. 2020, 14:27
Actualizat: 20 02. 2020, 16:25

Raportările alarmiste ale ministrului demis al Mediului Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, potrivit cărora peste 20 de milioane de metri cubi de lemn ar fi provenit din tăieri ilegale, cifră bazată, conform Fordaq și Nostra Silva, pe informațiile Inventarului Forestier Național (INS) și nu pe cele ale Institutului Național de Statistică (cele care se referă la volumul brut comercializabil), ar fi dus invariabil la decizia Comisiei Europene (CE) de a ne transmite o scrisoare de punere în întârziere miercuri, 12 februarie 2020.

„Comisia Europeană nu a făcut decât să constate «asumarea», ca rezultat al Inventarului Forestier Național (IFN), de către domnul ministru Costel Alexe, a «unui volum de tăieri în România de 38,6 milioane metri cubi, din care doar 18 milioane sunt tăieri legale», concluzionând pe baza afirmațiilor oficialului român faptul că România încalcă Regulamentul European denumit EUTR și permite plasarea de lemn tăiat ilegal pe piață”, scriu cei de la Fordaq și Nostra Silva, într-un document de poziție comun.

În plus, forestierii îl acuză pe Costel Alexe că replica sa la decizia Executivului de la Bruxelles nu ar fi avut nicio legătură cu recomandările forului european.

„Tot atât de gravă ca dezinformarea Comisiei Europene, care a condus la declanșarea acestei proceduri juridice (n.r. – scrisoarea de punere în întârziere), este și lipsa de consistență a planului de măsuri, de răspuns și de remediere, în primul rând pe linie de eficientizare a combaterii tăierilor ilegale. Practic, la doar câteva ore de la transmiterea scrisorii de către Comisie, domnul ministru Costel Alexe asuma public un plan de măsuri fără nicio legătură cu scrisoarea Comisiei Europene. Menționăm faptul că această scrisoare este un document tehnic de 56 de pagini, care necesită câteva ore doar pentru a fi citit!”, au adăugat cele două organizații ale forestierilor.

Totodată, Alexe este învinuit de sursele citate și pentru lipsa de reacție față de decizia juridică a CE, una care să implice și sectorul de profil în procesul consultativ.

„Considerăm că, în urma scrisorii Comisiei Europene, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor ar fi trebuit să inițieze rapid și să deruleze, în termenul de 30 de zile acordat prin scrisoare, un amplu proces consultativ prin care să identifice cele mai bune și eficiente alternative de politici publice și măsuri de răspuns la cele patru puncte principale adresate prin scrisoarea Comisiei Europene”, s-au plâns vocile autorizate ale Fordaq și Nostra Silva.

„Ministrul Costel Alexe nu oferă informații pertinente Comisiei Europene!”

În continuarea documentului de poziție, cele două organizații nu contenesc cu acuzele la adresa ministrului demis, Costel Alexe.

„Costatăm cu stupoare că domnul ministru Costel Alexe nu oferă informații pertinente Comisiei Europene, pentru că domnia sa este o sursă permanentă de dezinformare!”, afirmă reprezentanții organizațiilor.

Și aceștia și explică de ce fac aceste afirmații. Potrivit spuselor reprezentanților Fordaq și Nostra Silva, „asumările” lui Alexe cu privire la volumul tăierilor ilegale de după 2015, preluate de Comisia Europeană, ar avea drept cauză numărul prea mic al controalelor, respectiv sancțiunile aplicate care nu le descurajează, „deci nu sunt proporționale cu amploarea fenomenului”.

Datele contradictorii raportate ar da peste cap sistemul de referință al oricărei persoane care nu cunoaște situația reală.

„În analiza sa, Comisia Europeană se arată agasată de contradicția dintre datele «oficiale» furnizate de statul român privind amploarea tăierilor ilegale. Raportul Curții de Conturi vorbește de 80 milioane metri cubi, în perioada 1991-2011, deci de patru milioane metri cubi pe an. În 2015 s-a vehiculat cifra de 8,6 milioane metri cubi pe an, tăieri ilegale, tot ca rezultat al IFN Ciclul II, adică o medie a perioadei 2008-2015. Domnul ministru Costel Alexe a «asumat» un volum de tăieri ilegale de 20,6 milioane metri cubi pe an, în prezent. În fapt, IFN nu poate estima decât medii, în acest caz o medie 2008-2018”, se mai scrie în document.

În plus, Fordaq și Nostra Silva îi acuză de dezinformare și pe cei din ONG-urile de mediu. Anumite afirmații ale acestora sunt catalogate de organizațiile din industria lemnului drept false.

„Mergând în analiza cauzelor ineficienței controlului, din păcate Comisia se bazează pe plângerea din septembrie 2019 făcută de Agent Green, Greenpeace și Euronatur, preluând în mod necritic afirmații ale entităților respective: «Inspectorul Pădurii nu funcționează», «Sistemul SUMAL nu este operaționalizat», respectiv «Sunt prea puține controale». Evident, toate sunt informații false, o adevărată intoxicare a CE de către ONG-urile de mediu, informații la care nu au fost aduse clarificări de către autoritățile statului român, care aveau datoria s-o facă, în speță Ministerul Mediului, reprezentat prin domnul ministru Costel Alexe”, se plâng cei de la Fordaq și de la Nostra Silva.

Agent Green: Din Munții Maramureșului a dispărut lemn în valoare de cel puțin 250 de milioane de euro

Imediat după anunțul Comisiei Europene, Agent Green, ONG-ul de mediu vizat și el de documentul de poziție al celor de la Fordaq și Nostra Silva, anunța printr-un comunicat de presă că salută decizia de infringement a Executivului de la Bruxelles, și au și explicat de ce.

„Activiștii de mediu salută infringementul demarat de Comisia Europeană împotriva autorităților din România pe care îl consideră drept o speranță pentru a proteja pădurile naturale ale României”, au afirmat cei de la Agent Green. „ONG-urile acuză că autoritățile din România aprobă tăieri în ariile protejate «Natura 2000», fără analiza impactului asupra acestor zone unice. Lipsa unei evaluări adecvate și strategice înainte de a aproba tăieri în arii protejate și privarea dreptului de acces la informația de mediu încalcă legislația comunitară. Totodată, infringementul sistemic al Comisiei Europeane vizează tăierile ilegale la nivel național și încălcarea regulamentului EUTR pentru trasabilitatea lemnului și prevenirea plasării pe piață a lemnului ilegal”.

Potrivit precizărilor lui Gabriel Păun, președintele Agen Green, „situația este complet scăpată de sub control” în ceea ce privește tăierile ilegale. Concret, numai în cazul pădurilor tăiate din Munții Maramureșului, paguba ar atinge cel puțin 250 de milioane de euro.

„Să ne imaginăm o singură tăiere la ras care măsoară nu mai puțin de 3.700 de hectare, undeva în situl «Natura 2000», Munții Maramureșului, regiunea unde recent a fost ucis pădurarul Liviu Pop. Acești munți arată ca un teren de luptă pustiit, mai mare decât întreaga capitală europeană – orașul Bruxelles. Am documentat mai bine de 10.000 de hectare tăiate la ras în această arie protejată, inclusiv habitate prioritare strict protejate cu frasin și arin. Aceste păduri erau habitat-cheie pentru multe specii de animale sălbatice. Doar din această zonă a țării a dispărut lemn în valoare de cel puțin 250 de milioane de euro. Infingementul a fost demarat și pentru tăieri ilegale în alte arii protejate din România, cum ar fi Munții Făgăraș – cei mai semeți munții ai României. Tăierile ilegale s-au produs deopotrivă în păduri de stat și private. Situația este complet scăpată de sub control. Începând de astăzi, autoritățile din România nu mai au de ales și trebuie să facă ce este bine pentru păduri; altfel vor plăti bani grei”.

„Un camion de lemne din cinci se dovedește a fi un transport ilegal”

În același document de poziție, Fordaq și Nostra Silva cere insistent demisia lui Costel Alexe, catalogat drept „avocatul care ar trebui să apere România”, dar care „se comportă ca o sursă de dezinformare și ca un acuzator”, oficial care ar „dezinforma prin omisiune”.

Și de această dată, cele două organizații își argumentează afirmațiile în ceea ce privește contradicțiile cu privire la raportările provenite din Sistemul de Urgență 112 – Inspectorul Pădurii.

„Domnul ministru nu poate să ofere informații pertinente, pentru că este ocupat să dezinformeze. Domnia sa repetă încontinuu că prin Sistemul 112 – Inspectorul Pădurii – un camion de lemne din cinci se dovedește a fi un transport ilegal. Complet fals! Și iată de ce! În fiecare zi, în România sunt înregistrate 14.000 – 16.000 de transporturi de masă lemnoasă în SUMAL. Populația verifică prin sistemul Inspectorul Pădurilor – prin interogarea bazei de date SUMAL, pe baza numărului mașinii – 150.000-200.000 de transporturi pe an, adică 500-1.000 de transporturi pe zi!”, scriu vocile autorizate ale forestierilor. „Populația sesizează prin Sistemul Unic 112 doar dacă verificarea în aplicația de mobil Inspectorul Pădurii arată un posibil transport ilegal, adică sistemul nu confirmă existența unui aviz de transport masă lemnoasă valid pentru mijlocul de transport respectiv! Din 500-1.000 de verificări pe zi, 12 sunt sesizate prin 112 ca potențial ilegale, din care se confirmă două pe zi! Adică 2-4 transporturi cu neconformități la 1.000 de transporturi legale! Evident, domnul ministru Costel Alexe dezinformează prin omisiune, atunci când spune că 1 din 5 transporturi cu lemn se dovedesc a fi ilegale! Toate instituțiile cu atribuții de control – și sunt foarte multe – ar trebui desființate dacă ar sta în drum degeaba și nu ar constata că 1 din 5 transporturi de masă lemnoasă este ilegal!”.

Nu în ultimul rând, Fordaq și Nostra Silva se gândesc să-l acționeze în instanță pe Costel Alexe, „pentru încadrarea juridică a efectelor economice prin răspândirea de informații false”.

„Menționăm că suntem și într-o etapă de cuantificare și analiză pentru încadrarea juridică a efectelor economice, prin răspândirea de informații false de către domnul ministru Costel Alexe. Această analiză se poate finaliza printr-o plângere penală și respectiv printr-o chemare în judecată civilă pentru pagubele provocate sectorului forestier, prin acțiunile domniei sale. Apreciem că scrisoarea Comisiei Europene se datorează actiunilor și inacțiunilor domnului ministru Costel Alexe, într-o proportie de 99%”, au conchis aceștia.

Comisia îndeamnă România să pună capăt exploatării forestiere ilegale

În data de 12 februarie 2020, Executivul de la bruxelles îndeamna România să pună în aplicare în mod corespunzător Regulamentul UE privind lemnul (EUTR), care interzice întreprinderilor din sectorul lemnului să producă și să introducă pe piața UE produse obținute din bușteni recoltați în mod ilegal.

Era practic semnalul oficial de infringement, explicat pe scurt.

„În cazul României, autoritățile naționale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare. Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal. În plus, Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu”, se preciza în informarea CE.

În plus, Comisia ne informa că există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor.

De asemenea, Executivul de la Bruxelles constata că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate „Natura 2000”, „ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate și a Directivei privind păsările”.

„Prin urmare, Comisia a decis astăzi (n.r. – 12 februarie 2020) să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităților române un aviz motivat”, precizau oficialii Executivului comunitar.

Până la data publicării materialului, comunicatorii ministrului Mediului, Costel Alexe, și-au exprimat dorința să nu comenteze pe marginea afirmațiilor Fordaq și Nostra Silva.

Sursă foto: colaj/Camera Deputaților/Agent Green (caracter informativ)