Prima pagină » Știri » Forma finală a OUG 51 referitoare la transportul școlar pentru a cărei abrogări Guvernul și-a asumat răspunderea

Forma finală a OUG 51 referitoare la transportul școlar pentru a cărei abrogări Guvernul și-a asumat răspunderea

Forma finală a OUG 51 referitoare la transportul școlar pentru a cărei abrogări Guvernul și-a asumat răspunderea
Guvernul și-a asumat răspunderea, joi, în ședința plenului reunit al celor două Camere, pe abrogarea OUG 51, acceptând două amendamente din cele opt propuse de parlamentari. Astfel, a fost mărită valabilitatea licențelor de traseu cu șase luni. Totodată, se impun obligații consiliilor județene.

„Motivul pentru care am decis să ne angajăm răspunderea pe acest proiect de lege este acela că Ordonanța Guvernului numărul 51, care teoretic a fost adoptată pentru a asigura punerea în practică a Regulamentului 1370, de fapt a creat situații negative în domeniul transportului intrajudețean, transformând din serviciul public de transport înserviciu commercial, și de asemenea, prelungind valabilitatea licențelor și obligația de organizare a procedurilor competitive pentru aplicarea licențelor de tarseu privind transportul interjudețean, până în 2023. Să știți că la ora actuală există copii care nu se duc la școală din cauză nu li se decontează naveta școlară, sunt afectate și alte categorii de populație din cauza aplicării acestei Ordonanțe”, a declarat Ludovic Orban, joi, în plenul reunit al Parlamentului.

Executivul a decis să accepte două amendamente din cele opt propuse de senatori și deputați.

„Primul amendament după art 3 se adaugă punctul 1 cu următorul cuprins: articolul 10 cu alineatul 1 se modifică după cum urmează: «Valabilitatea actualelor programe de transport județean, și după caz, a licențelor de traseu pentru transportul rutier contracost de persoane cu servcii regulate de transport jduețean, se prelungește până la data de 30 iunie 2021. În textul inițiat, era până la data de 31 decembrie 2020. Am luat act de acest amendament și mai ales de rigorile referitoare la organziarea pașilor de pregătire pentru adjudecarea acestor trasee și am acceptat să mărim cu șase luni de zile valabilitatea licențelor operatorilor»”, a completat Orban.

Un alt amendament a fost propus la articolul 6 și vizează obligații ale consiliilor județene.

„Consliile județene au obligația de a derula, până la 1 iulie 2021, procedurile pentru încheierea contractelor de servicii publice conform regulamentului nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice”, a precizat premierul.

Premierul a afirmat că Executivul a respins amendamente primite de la grupul parlamentar PSD.

„Menționez că aceste amendamente au fost formulate de Marius Botea. De asemenea, am mai primit șase amendamente formulate de domnul senator PSD Vasilică Toma și alte amendamente formulate de grupul parlamentar PSD, pe care Guvernul nu le-a acceptat”, a mai spus Orban.

Marcel Ciolacu a declarat, joi, că PSD momentan nu ia în calcul depunerea unei moțiune de cenzură privind asumarea răspunderii Guvernului pe trei proiecte de lege, în schimb ar sesiza CCR, având în vedere că două dintre actele normative sunt în dezbatere parlamentară.

Chestionat dacă va sesiza PSD Curtea Constituțională privind abrogarea OUG 5, Marcel Ciolacu a răspuns: „Am spus foarte clar, cele două legi care sunt în dezbatere, noi vom sesiza. Ele sunt la finalul comisiei, mai au de întocmit raportul. Chiar una mi se pare că e în dezbatere pe procedură de urgență. Nu trebuie nimic modificat. Trebuie să lași Parlamentul să funcționeze”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?