Forțele aeriene libaneze deschid focul asupra unor avioane israeliene

Publicat: 15 02. 2012, 11:48
Actualizat: 24 06. 2012, 06:09

Apărarea antiaeriană libaneză a deschis focul luni asupra a patru avioane israeliene care încălcau spațiul aerian libanez în sudul țării, au declarat surse din poliție, citate de AFP. În urma incidentului, niciun avion israelian nu a fost atins.

Survolarea Libanului de către avioanele israeliene constituie o încălcare a rezoluției 1701 a Consiliului de Securitate al ONU, care a pus capăt în august 2006 războiului de 34 de zile dintre Israel și Hezbollah.

ONU a cerut de mai multe ori Israelului să pună capăt acestor acțiuni. În opinia Națiunilor Unite, aceste zboruri subminează credibilitatea Forței Interimare a ONU în Liban (FINUL), desfășurată în sudul acestei țări.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro